Constanța Parfumuri contrafăcute, în valaore de 20.000.000 lei, reținute de inspectorii vamali

Sursa foto: Autoritatea Vamală Română

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au reținut aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute. Parfumurile au o valoare totală de aproape 20.000.000 lei și au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ploiești.
 
Potrivit comunicatului emis de Autoritatea Vamală Română, în data de 23 mai 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ploiești.

 Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproape 20.000.000 lei.

În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

„Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.”, au transmis autoritățile.

Citește și: 
Județul Constanța Polițiștii de frontieră de la Vama Veche au confiscat marfă de peste 250.000 lei
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un bărbat s-a ales cu dosar penal. Vindea parfumuri contrafacute pe bulevardul Aurel Vlaicu

18 Mar 2024 576

Dosar penal, în Constanța, pentru bunuri contrafăcute. Ce au descoperit polițiștii

17 Jan 2024 1100

Haine și parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, vândute pe rețele de socializare! Polițiștii au descins la locuințele suspecților

14 Dec 2023 770

​Constanța Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de 160.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche (VIDEO)

06 Dec 2023 957

Parfumuri şi încălţăminte sport contrafăcute, în valoare de 193.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din Constanța (FOTO)

25 Oct 2023 792

Captură de aproximativ 4 milioane de lei, la frontieră! Mii de bunuri suceptibile a fi contrafăcute, confiscate (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 774

Țigări de contrabandă, articole vestimentare și parfumuri contrafăcute descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

07 Sep 2023 826

Descoperire șocantă într-o mașină din București! Șoferul mărise viteza la întâlnirea cu poliția

02 Aug 2023 871

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste 6 milioane lei, confiscate la frontiera cu Bulgaria (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 768

Captură impresionantă în Portul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră și vameșii într-un container sosit din China

15 Jul 2023 1074

Mărfuri suspecte a fi contrafăcute descoperite de polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche

19 Apr 2023 1264

Parfumuri și haine contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

19 Jun 2022 1158

Tulcea Dosar penal pentru doi bărbați care încercau să vândă parfumuri contrafăcute într-o parcare. Au fost depistați de jandarmi

07 Jun 2022 1051

Parfumuri contrafăcute în parcarea unui complex comercial din Constanța

06 Apr 2022 1178

Giurgiu Parfumuri false în valoare de circa 526.000 euro, descoperite de polițiști într-un TIR care venea din Bulgaria

15 Mar 2022 1683