Constanța Vederea apartamentelor din complexul turistic din zona Cazino Mamaia, direct pe pasarela pietonală! Iată cui aparține construcția „minune” (GALERIE FOTO+VIDEO)

După câțiva ani în care lucrările la complexul turistic hotelier ce se ridică în zona Cazino Mamaia, chiar lângă pasarela pietonală amplasată în zonă au stagnat, acestea au fost reluate recent, iar în prezent construcția este ridicată aproape în totalitate.

Partea interesantă la tot acest proiect o reprezintă faptul că pasarela pietonală trece foarte aproape de primele etaje ale imobilului. Astfel, pietonii care trec pe pasarelă pot vedea cu ușurință în apartamentele de la primele etaje.

Potrivit panoului informativ amplasat în zonă, beneficiarul construcției este House 3000 Real Estate Investment SRL, proiectant general SC NAQ Consulting Company SRL, iar antreprenor general DEV Const SRL din Cobadin, județul Constanța.

Autorizația de construire a fost eliberată de Primăria Municipiului Constanța la data de 27 noiembrie 2019, termenul de execuție prevăzut în autorizație fiind de 48 de luni. Data începerii construcției este 30 octombrie 2020, iar data finalizării lucrărilor este 30 octombrie 2024.

Denumirea obiectivului este: modificare proiect în curs de execuție autorizat cu ac nr. 1365/15.09.2011, construire complex touristic Le Rose Del Lago P+*E-9 parțial prin supraetajarea cu un nivel cu 20% din suprafața desfășurată conform conform Legii 50/1991, art. 2, alin. 4, lit. a^1, conform Deciziei civile nr. 1189/CA/28.10.2019, din Dosarul civil nr. 982/118/2015.
 
Despre House 3000 Real Estate Investment SRL
 
Societatea House 3000 Real Estate Investment a fost înființată în anul 2003 și are sediul social în Constanța, pe strada Publicist Constantin N. Sarry nr. 8, obiectul de activitate fiind reprezentat de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
În ianuarie 2014, societatea House 3000 Real Estate Investment avea un asociat unic, Alexandru Stoica, firma fiind înfiinţată în anul 2003, sub numele de SC Tehno-Serv Cars SRL și având trei fondatori: Hristea Orac, Alexandru Stoica şi Mircea Constantinescu.
 

Acum, potrivit termene.ro, asociatul unic al firmei este compania luxemburgheză Green Real Estate, iar administratorii House 3000 Real Estate Investment sunt Jgumă Cristina Florina și Teodor Cezar Catargiu.
 
După cum se arăta în edițiile anterioare, Cezar Teodor Catargiu, administrator al firmei din 2012, fusese cooptat ca asociat la data de 1 august 2014, aceeași dată la care s-a hotărât fuziunea SC Fin.Co.Ge.Ro. Imobiliare SRL - SC House 3000 Real Estate Investment SRL.

 
Este de precizat că administratorul SC House 3000 Real Estate Investment SRL, Cezar Catargiu, apărea în presă, la sfârşitul anului 2013, ca preşedinte al UGIR Constanţa.
 
Ca o paranteză, în anul 2012, a fost reînfiinţată filiala UGIR-1903 Constanţa şi desemnat preşedinte la nivel judeţean Sorin Strutinsky, partener de afaceri al fostului primar Radu Mazăre şi al fostului președinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
 
Potrivit termene.ro, în 2022, societatea a declarat 0 angajați, profit peste 18,7 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 27,64 de milioane de lei.
 
Societatea a declarat un punct de lucru pe bulevardul Mamaia nr. 402.
 
Conform datelor recente, Teodor Cezar Catargiu este asociat în Sirius Management SRL (99%), Expert Sistem SRL (95%), dar și censor în Balcan Logistic SA.
 
Cristina Florina Jguma apare asociat unic în Passionate Accountants SRL și Contajoy SRL, dar și administrator în Mungart Motors SRL.
 
Istoric investiție
 
„Le Rose del Lago” este o investiție autorizată în 2011, prin AC 1365, cu beneficiary Rosemberg Imobiliare SRL, Habitat şi Ambient SRL şi Giurgiucanu Costică şi Giurgiucanu Oana. Aceştia urmau a construi la adresa Bd-ul Mamaia nr. 355 A, Zona Cazino, mal Lac Siutghiol, localitatea Constanţa, un complex turistic hotelier P + 8 E + 9 parţial.
 
Dezvoltatorii imobiliari de la House 3000 Real Investment au demarat o procedură în instanță împotriva municipalității, dar și a companiei Habitat și Ambient SA și a lui Georgică Giurgiucanu, doi dintre beneficiarii de top ai retrocedărilor din Constanța. În dosarul cu numărul 2244/118/2020, dezvoltatorul imobiliar House 3000 Real Investment a solicitat inclusiv unele daune-interese de aproape 200.000 de euro.
 
De asemenea, mai solicitau dezvoltatorii imobiliari „obligarea pârâților la executarea corpului C din Complexul Turistic Le Rose Del Lago situat în stațiunea Mamaia, astfel cum a fost acesta autorizat prin A.C. nr. 1365/15.09.2011, modificată prin A.C. nr.2171/27.11.2019, în termenul de valabilitate al acestor autorizații de construire sub sancțiunea unor daune interese (penalități) în cuantum de 1.500 EUR/zi de întârziere“.
 
Ca o precizare, Autorizația de Construire nr. 2171/27.11.2019 emisă de Primăria Constanța prevede „modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC Nr.1365/15.09.2011 -Construire Complex Turistic Hotelier Le Rose Del Lago P+8e-9 Parțial- prin supraetajare cu un nivel cu 20% din suprafața desfășurată conform legii 50/1991,art.2,al.4,lit.a^1 conform Decizie Civilă nr.1189/CA/28.10.2019“.
 
Magistrații Tribunalului Constanța nu au apucat însă să stabilească cine are dreptate în acest proces, întrucât reclamanții s-au răzgândit și au decis să renunțe la cererea de judecată.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


Citește și: 

Şantier în lucru, la Mamaia, pe numele lui GiurgiucanuCui aparţine viitorul complex hotelier „Le Rose del Lago” (galerie foto) 

Investiție turistică din Mamaia, în centrul unui proces civil, la Tribunalul Constanța. S-au cerut daune de aproape 200.000 de euro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Transevren SRL vrea să desființeze parțial construcțiile existente la Restaurant Parc. Va construi un complex turistic în Mamaia

17 Oct 2023 1307

OMD Mamaia-Constanța renunță la logo-ul propus. „Mamaia nu poate avea un brand turistic similar cu un complex rezidențial din Spania!“

15 Jul 2023 1386

Consilierii locali au de aprobat un raport de evaluare. Se modifică investiția Nitalexil din zona Teatrului de Vară din Mamaia! (document)

27 Feb 2020 3867

Act de urbanism, obținut de Consulting & Construction Investments SRL de la Primăria Constanța. Imobil de opt etaje ridicat în Mamaia, supraetajat

17 May 2019 1656

Revista presei locale

26 Nov 2018 1606

Din minunile Justiţiei A consolidat pe banii săi malul lacului Siutghiol, iar Primăria Năvodari vrea să-l „taxeze” cu 4 milioane de euro

18 Aug 2016 7443

Saloane la cele mai înalte standarde La Scoica Land, locul unde evenimentele importante se transpun într-un decor de vis (galerie foto)

16 Mar 2016 6303

Încă un complex de apartamente Un bucureştean şi un partener de afaceri al firmei Quadrifoglio SRL construiesc în Mamaia

06 Jul 2015 4709

Două blocuri şi un restaurant Un italian va ridica un complex turistic în Mamaia, pe malul Lacului Siutghiol

19 Mar 2015 2450

Virgil Călina îşi extinde complexul de vile din Mamaia Nord

28 Oct 2014 3768