Imobiliare Constanța Transevren SRL vrea să desființeze parțial construcțiile existente la Restaurant Parc. Va construi un complex turistic în Mamaia

  • Mai precis, firma Transevren SRL dorește implementarea proiectului imobiliar intitulat „Desființare parțială construcții existente și construire complex turistic și functiuni conexe, împrejmuiri și organizare de șantier”
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul imobiliar dezvoltat de societatea Transevren SRL.
 
Mai precis, firma dorește implementarea proiectului imobiliar intitulat „Desființare parțială construcții existente și construire complex turistic și functiuni conexe, împrejmuiri și organizare de șantier”, amplasat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lot 1+lot 2 – restaurant Parc (nr. cad. 258136), jud. Constanța.
 
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanța, str. Unirii, nr. 23.
 
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța.
 
Amintim că în 2019, Transevren SRL a obținut, pe data de 7 martie, de la Primăria Municipiului Constanța, un act de urbanism care presupune realizarea unor modificări la restaurantul Parc din stațiunea Mamaia. Mai exact, este vorba despre autorizaţia de construire nr. 323, constă în următoarele: „Amenajări interioare, creare accesuri, amenajare terase, modificare fațade, extindere și supraetajare imobil existent cu un nivel, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirii“.
 
 
 
Despre Transevren SRL
 
Firma este fondată în anul 1993, iar conform termene.ro, au fost raportați, pentru anul financiar 2022, un număr de 119 salariați, la o cifră de afaceri de peste 36 de milioane de lei, cu un profit de 9,96 milioane de lei.

 
Sediul social este pe strada Caraiman nr. 4, din Constanța, iar activitatea principală a companiei este, conform codului CAEN, „Alte transporturi terestre de călători”. Firma are mai multe puncte de lucru, la Galați, pe strada Brăilei, în Neptun, județul Constanța, cât și pe strada Mangaliei nr. 1 din Constanța. Asociat unic și administrator este Semira Omer.
 

Semira Omer mai apare în firmele Consens Company SRL, Falcon Travel SRL, Transevren & Sherif SRL, Transevren & Gegi SRL, Transevren Sud Est SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și: 

Undă verde de la Primăria Constanța Restaurantul Parc din stațiunea Mamaia va suferi noi modificări. Detalii

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.