Constănțean, prins în timp ce transporta 336 de stații de încărcat fără documente

  • Polițiștii din Olt au indisponibilizat de la un constănțean 336 de stații de încărcare, în valoare de peste 200.000 de lei, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.
 
La data de 10 iunie a.c.,  polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului Rutier Olt au acționat în municipiul Slatina pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul transportului de marfă.
 
Astfel, polițiștii au depistat un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Constanta, care transporta, cu un autoturism, 336 de stații de încărcat, fără a prezente documente de proveniență a acestora.
 
În urma primelor verificări, au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea mărcii acestor stații de încărcare, motiv pentru care polițiștii au indisponibilizat marfa, în vederea continuării cercetărilor.
 
Valoare celor 336 de stații de încărcat este de aproximativ 212.000 de lei, urmând să fie stabilit și prejudiciul cauzat titularilor mărcii respective.
 
Potrivit Poliției Române, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de  Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, întrucât persoana ar fi pus în circulație un produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, creând un prejudiciu titularului mărcii înregistrate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Concluzia unui deținător de mașină electrică „Plata parcării ne costă mai mult decât încărcarea"!

30 May 2023 3229