Controale la comercianții de fructe și legume din Constanța. Ce nereguli au descoperit polițiștii

  • Polițiștii locali au aplicat amenzi în valoare de 23.500 de lei și au confiscat peste 700 de kilograme de produse pentru nerespectareea prevederilor legale, în urma controalelor desfășurate la comercianții de fructe și legume, transmite primăria municipiului Constanța.

Zilele trecute, polițistii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale au verificat amplasamentele care au ca obiect de activitate comercializarea legumelor și a fructelor de pe terenul municipalității și comertul în fața unităților de tip aprozar.

Au fost verificate 31 de societăți comerciale, au fost constatate 11 abateri contravenționale (produsele oferite spre vânzare erau depozitate pe terenul municipalității iar agentul economic nu deținea autorizație din partea Primăriei Constanța) și aplicate 11 amenzi în valoare de 23.500 lei.

De asemenea, peste 700 de kilograme de fructe și legume au fost confiscate.

Mărfurile confiscate au fost predate către o unitate de profil în vederea comercializării în condițiile legii.

Sursă foto: Primăria municipiului Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ion

08 Feb, 2021 21:04

Cel mai simplu e sa te duci la Kaufland la ora deschiderii si o sa vezi "producatorii" din Piata Grivitei cu cate doua cosuri.

Articole asemanatoare

Controale ale polițiștilor rutieri pe raza județului Constanța. S-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale

30 Apr 2024 496

Jandarmii în acțiune la Festivalul Hustle Music din Costinești. Verificări și controale pentru o experiență sigură

28 Apr 2024 489

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 522

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 459

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 410

IPJ BuzăuControale în trafic pe linie silvică efectuate de polițiștii Postului de poliţie Bisoca

09 Apr 2024 327

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 438

Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” în județul Tulcea

06 Apr 2024 538

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 765

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 849

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 698

IJJ Constanța Începând cu 01 aprilie 2024, noi modalități de verificare a documentelor de identitate

29 Mar 2024 958

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 538

Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 138 de acțiuni, controale și verificări

26 Mar 2024 363

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 504