Brânză de Sibiu, confiscată Control intens pe Autostrada A1! Sute de autovehicule verificate și sancțiuni aplicate de polițiști (FOTO)

În perioada 27 – 29 septembrie a.c., 70 de polițiști din cadrul Brigăzii Autostrăzi, în colaborare cu reprezentanții R.A.R. Sibiu și Alba și D.S.V. Sibiu, au desfășurat ample acțiuni în scopul conștientizării conducătorilor auto cu privire la necesitatea abordării unei conduite preventive pentru creșterea gradului de siguranță în trafic.

Activitățile s-au derulat pe tronsonul A1 km. 260 (Cristian, jud. Sibiu) – km. 316 (Pianu, jud. Alba), transmite Poliția Română. 

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost controlate 1.095 de autovehicule, 427 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 40 de șoferi au fost testați cu aparatul Drugtest.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 683 de sancțiuni contravenționale în valoare de 330.000 de lei, dintre care amintim 203 pentru viteză excesivă, 113 pentru defecțiuni tehnice, 104 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, 44 pentru neportul centurii de siguranță, 17 pentru neutilizarea luminilor, 11 pentru utilizarea telefonului, dar și 1 pentru circulație pe banda de urgență și 1 pentru circulație pe sensul opus.

De asemenea, au fost reținute 31 de permise de conducere, astfel: 18 pentru viteză peste limita legală, 5 pentru documente expirate, 2 pentru depășire neregulamentară și câte 1 pentru conducere sub influența alcoolului, utilizarea telefonului mobil, circulație pe banda de urgență, circulație pe sensul opus, conducere agresivă și defecțiuni tehnice.

Pe parcursul celor trei zile, au fost retrase 65 de certificate de înmatriculare, 6 plăcuțe cu număr de înmatriculare, dar și 7 cartele tahografice, a mai punctat sursa citată. 

În cazul unora dintre cei 104 șoferi sancționați pentru nerespectarea timpilor de odihnă, menționăm faptul că 12 foloseau magneți, 3 foloseau telecomenzi speciale, 7 foloseau cartelele altor șoferi, iar 12 nu dețineau cartele tahografice.

Din punctul de vedere al defecțiunilor tehnice, demn de reținut este și exemplul șoferului unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Alba.

La data de 27 septembrie, în jurul orei 10,30, a fost oprit pe A1, la km. 260, pe sensul Sebeș – Sibiu, iar în urma inspecției tehnice efectuate de către reprezentanții R.A.R. Sibiu s-a constatat că autovehiculul prezenta defecțiuni tehnice extrem de periculoase la sistemul de direcție, coroziuni ale caroseriei pe suprafețe mari, sistem de lumini nefuncțional, anvelope de alte dimensiuni, oglinzi laterale defecte. Bărbatul a fost sancționat contravențional de către polițiști cu amendă în valoare de 2.755 de lei, dreptul său de a conduce a fost suspendat pentru 90 de zile, iar certificatul de înmatriculare al autoutilitarei a fost retras.

Tot la data de 27 septembrie, în jurul orei 14,30, în zona km. 260, polițiștii brigăzii autostrăzi au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un sibian în vârstă de 44 de ani. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, împreună cu reprezentanții D.S.V. Sibiu, s-a constatat că bărbatul transporta peste 1.600 de kg de produse lactate, în valoare de 62.000 de lei, fără a deține documentele legale cu privire la proveniență și calitate. În aceste condiții, reprezentanții D.S.V. Sibiu au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 12.000 de lei, iar produsele lactate au fost confiscate și, ulterior, distruse.

Acțiunile polițiștilor Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua acțiunile specifice în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră și nu numai a participanților la trafic.


Citește și:

MAIControl rutier. Sute de permise de conducere reținute și certificate de înmatriculare retrase

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 270

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 284

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1 Deva-Nădlac

16 Apr 2024 247

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1

09 Apr 2024 262

Descoperire macabră în apropierea Autostrăzii A1! Cadavrul unei femei găsit pe un câmp! Polițiștii și procurorii fac cercetări

06 Apr 2024 684

IGPR InfotraficTrafic oprit pe A1

02 Apr 2024 424

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1 București - Pitești

27 Mar 2024 349

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 325

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1 Sibiu-Deva

13 Mar 2024 347

IPJ SibiuPolițe RCA false

11 Mar 2024 323

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe A1

05 Mar 2024 302

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe Autostrada A2 București-Constanța

05 Mar 2024 532

IPJ ArgeșAcțiune de reducere a riscului rutier pe Autostrada A1 București-Pitești

04 Mar 2024 281

Infotrafic Situația traficului la orele dimineții

01 Mar 2024 644

Atenție șoferi! Se circulă în condiții de ceață pe autostrada A2 București-Constanța și pe drumurile din județele Constanța și Tulcea

28 Feb 2024 484