Imagini din Centrul de Permanență pentru Triaj Epidemiologic din Vama Veche. Ce spune deputatul Stelian Ion? Precizări ale Gărzii de Coastă (galerie foto)

Deputatul USR Tudor Pop, membru în Comisia pentru Sănătate și Familie a postat în urmă cu puțin timp pe contul său de socializare Facebook imagini din Centrul de Permanență pentru Triaj Epidemiologic de la punctul de frontieră Vama Veche pe unde se triază eventualii suspecți de coronavirus. În fotografii se observă starea deplorabilă a acestui centru. Iată ce a transmis Tudor Pop cu privire la acest lucru:

„Până când ne lămurim dacă au fost 120 de mii de lei sau de euro, hai să vedem cum arată Centru de Permanență pentru Triaj Epidemiologic de la punctul de frontieră Vama Veche pe unde, ați ghicit, se triază eventualii suspecți de coronavirus.

În spatele acestei denumiri pompoase se ascund câteva încăperi insalubre, o budă mizerabilă și un heirupism tipic românesc. Pe scurt, mai multe asistente medicale de la Spitalul Municipal Mangalia sunt luate de pe saloanele lor și trimise să facă permanență prin rotație – fără o pregătire epidemiologică, fără instructaj, fără un echipament adecvat – ce e mai ”distractiv” este că aceste asistente se întorc pe saloanele lor, unde își reiau activitatea obișnuită. Și nici măcar nu e vina lor.

Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu! În clădirea vămii funcționa acum niște ani un cabinet medico – sanitar de frontieră. Cu cabinet medical, cu grup sanitar și staționar (adică unde se izolează suspecții până la preluarea în unități sanitare) și, mai ales, cu personal medical calificat. Cu ceva ani în urmă, postul a fost desființat, cabinetul a fost transformat în birouri, iar personalul detașat prin alte unitațile sanitare din județ.

Zilele astea la presiunea DSP local și a șefei Cristina Schipor și cu binecuvântarea primarului Mangaliei, spitalul municipal local este obligat să trimită personal medical de pe secții ca să asigure activitatea la Centru de Permanență.

Lucrul ăsta ar fi foarte ok dacă s-ar respecta niște standarde de igienă, de pregătire profesională, plus niște condiții de muncă pe măsura situației. O mică parte a comunității medicale locale a protestat și a cerut explicații, dar la presiunea și amenințările acelorași autorități a fost nevoită să-și retragă plângerile. Acum e rândul nostru să tragem un semnal de alarmă și să facem apel la autoritățile competente să ia măsurile necesare, de vreme ce înțeleg totusi că suntem foarte bine pregătiți, iar această e doar o altă excepție”.
 
De asemenea, deputatul constănțean Stelian Ion a declarat pentru ZIUA de Constanța cu privire la acest fapt:

„Colegul meu Tudor Pop este membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților și știe ce vorbește! Urmează, evident, o acțiune comună în acest sens. Este o chestie care ține de județul Constanța iar eu sunt parlamentar USR de Constanța și voi lua măsuri în sensul ăsta. Am să mă interesez dacă este nevoie de interpelări sau alte demersuri parlamentare și le voi face”.

UPDATE: Garda de Coastă a transmis următoarele:

"În ceea ce privește imaginile postate pe o rețea de socializare, precizăm faptul că acestea sunt realizate într-o aripă dezafectată a clădirii Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, care este folosită pentru depozitare. Precizăm ca în zona respectivă nu se face triaj de persoane. Sediul PTF Vama Veche beneficiaza de condiții de igienă corespunzătoare. Totodată, menţionăm că, la nivelul Gărzii de Coastă, în prezent se află în derulare un proiect pe fonduri europene, intitulat „Modernizare și reabilitare termică pentru sediul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche al județului Constanța”, care va începe în următoarele luni şi va viza reabilitarea în totalitate a clădirii."

Sursă foto: Facebook-Tudor Pop

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 498

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 659

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 833

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 674

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 813

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 783

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 973

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 814

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 725

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 952

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 754

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 733

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 749

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1049

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1081