Cupşa a ieşit din jocLiberalul Constantin Matei, noul director al ANR

MateiANR-ConstantinMatei2.jpgÎn pofida faptului că, până foarte recent, s-a vehiculat că propunerea PNL Constanţa pentru conducerea Autorităţii Navale Române (ANR) ar fi Ovidiu Cupşa, fost director al Autorităţii Canalelor Navigabile (ACN), întâmplările de ieri au demonstrat contrariul.

Asta pentru că noul director general al ANR este Constantin Matei. Potrivit unor surse, ordinul de numire în funcţie pentru Matei a venit deja în cursul zilei de ieri. Amintim că Matei era favoritul pentru conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) până când Portul Constanţa a revenit, potrivit ultimelor negocieri, PSD-ului.

Cu alte cuvinte, Ovidiu Cupşa, colegul de partid al lui Matei, a rămas pe-afară. Constantin Matei a fost, în perioada 2006 - 2008, în timpul Guvernului Tăriceanu, directorul general al APC Constanţa. În iunie 2008, el a devenit consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa.

Este membru al Partidului Naţional Liberal din 1991, fost lider al Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa.

Matei îl va înlocui la conducerea ANR pe democrat liberalul Paul Brânză.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

laur

05 Oct, 2012 16:15

Este adevar sau provocare...din surse de televiziune referitor ca ANR s-ar muta la Bucuresti??? Nu as vedea motivul real...poate interesele politice a noului director...

Stefan

05 Jun, 2012 08:47

felicitari !

Articole asemanatoare

Matei Paris și Brigitte Belu, cicliști la CSM Constanța, medaliați cu argint la ultimele întreceri interne (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 412

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral Fostul primar, Nicolae Matei își „aruncă" fiul în competiția electorală de la Năvodari!

29 Apr 2024 908

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 492

Mainstage Agency SRL și-a schimbat sediul social. Printre asociați, constănțeanul Matei Dima, celebrul Bromania

28 Apr 2024 395

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 761

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 752

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2780

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 918

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 526

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 599

Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, cinci medalii (trei de aur) la Campionatul Național, plus a treia performanță a competiției! (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 1057

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 413

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 705

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1481

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1263