Cursuri de integritate. Funcţionarii Primăriei Constanţa, instruiţi în domeniul anticorupţiei

Municipalitatea consultă piaţa în vederea determinării valorii estimate a achiziţiei serviciului de instruire a personalului în vederea formării în domeniul anticorupţiei prin cursuri de formare privind etica şi integritatea.
 
Cursurile de formare privind etica şi integritatea se organizează în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii administrative a Municipiului Constanţa prin implementare de măsuri în domeniul anticorupţiei”. Serviciul constă în instruirea a 40 de persoane, angajaţi ai Primăriei Municipiului Constanţa. Instruirea se va derula pe parcursul a 4 sesiuni/5 zile fiecare, cu participarea a 10 persoane/sesiune, care vor fi organizate în municipiul Constanţa.
 
Furnizorul de formare va avea de îndeplinit următoarele: stabilirea conceptului cursului, a programei de curs, a planului de curs şi a materialelor didactice; pregătirea organizatorică şi administrativă a cursurilor (inclusiv asigurarea sălii dotate corespunzător şi a unei pauze de lucru/zi); desfăşurarea sesiunilor de instruire, asigurarea unui formator, evaluarea/testarea participanţilor. La finalizarea instruirii, participanţilor li se vor emite certificate de participare, care vor avea inserate elementele obligatorii de identitate vizuală, în conformitate cu prevederile Manualului de Identitate Vizuală pentru POCA.
 
În cadrul consultării se solicită ofertă de preţ, în vederea determinării valorii estimate a serviciului de instruire a personalului în vederea formării în domeniul anticorupţiei prin cursuri de formare. Data-limită de transmitere a propunerilor este 31.01.2019, la adresa de mail programe@primaria-constanta.ro.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 195

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 171

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 296

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 296

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 344

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 234

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 272

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 521

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 389

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 258

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 601

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 331

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 410

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 422

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 359