Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), în scădere

foto: pixabayDebitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 7.700 metri cubi pe secundă (mc/s) în următoarele zile, situându-se sub media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s), potrivit prognozei săptămânale emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) citate de Agerpres.ro

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând partea a doua a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Cernavodă.

Hidrologii estimează pentru luna martie un debit maxim al Dunării de 9.200 mc/s şi unul minim la 5.500 mc/s.

Prognoza pentru râurile din România arată că debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, în perioada 5 - 11 martie a.c., exceptând râurile din sudul şi estul ţări, unde vor fi în general staţionare.

Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.

Prognoza lunară pentru râurile interioare emisă de INHGA arată că în luna martie 2023 regimul hidrologic se va situa la valori peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu (exceptând râul Gilort), Bistriţa şi cursul inferior al Mureşului.

Pe celelalte râuri regimul hidrologic se va situa sub normalele lunare, cu valori cuprinse între 80-100% pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Suceava, bazinele superioare şi mijlocii ale Mureşului, Trotuşului şi Moldovei şi pe cursul Prutului, ȋntre 50-80% pe cursul Siretului şi pe cursul mijlociu şi inferior al Totuşului şi pe cursul inferior al Moldovei, ȋntre 30-50% în bazinul Vedei, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea şi sub 30% în bazinul hidrografic Bârlad.

De asemenea, formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) existente la începutul lunii martie în bazinul mijlociu al Oltului vor fi în prima decadă în extindere şi intensificare pe râurile din zona de munte din nordul ţării, apoi vor intra într-un proces de diminuare, restrângere şi eliminare.

Hidrologii avertizează că în luna martie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri şi debite, cu depăşirea Cotelor de Apărare, pe unele râuri, îndeosebi din zonele de munte din vestul, nordul şi sudul ţării, datorită precipitaţiilor lichide, cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi sub media multianuală a lunii aprilie

14 Apr 2024 389

Debitul Dunării va fi în creştere la intrarea în ţară

07 Apr 2024 510

Debitul fluviului Dunărea la intrare în țară, în scădere la începutul săptămânii viitoare. Care este situația pe sectorul Vadu Oii - Tulcea

25 Feb 2024 625

Prognoza INHGA pentru debitele Dunării în perioada 17 - 24 februarie

18 Feb 2024 596

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 711

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele trei zile săptămâna viitoare

21 Jan 2024 677

Monitorizare hidrologică Evoluția debitului Dunării și a râurilor din România în săptămâna 2-9 decembrie

03 Dec 2023 684

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor Debitul Dunării va crește până la 6100 m3/s

12 Nov 2023 777

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), în creştere spre finalul săptămânii viitoare

24 Sep 2023 936

Debitul Dunării, în creștere la intrarea în țară! Ce sectoare vor fi afectate

28 Jul 2023 875

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte în ultimele zile ale săptămânii viitoare

14 May 2023 1120

INHGA Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), în scădere în următoarele zile

19 Mar 2023 1057

Ministrul Mediului despre lucrările din Delta Dunării „România nu va fi niciodată de acord cu lucrări care să afecteze biodiversitatea în Delta Dunării“

09 Mar 2023 1240

INHGA ​Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte în următoarele zile

26 Dec 2022 1163

Debitul Dunării, sub media multianuală a lunii noiembrie pe parcursul săptămânii viitoare. Anunțul INHGA

06 Nov 2022 1148