Deputatul Mihai Lupu, la Spitalul din Medgidia „Guvernul USL va investi în construcţia şi dotarea de spitale noi"

lupu.jpgSpitalul municipal Medgidia a fost vizitat, ieri, de candidatul din partea Uniunii Social-Liberale pentru Colegiul 2 Camera Deputaţilor, Mihai Lupu.

Împreună cu echipa de campanie a USL, deputatul Mihai Lupu a vizitat Spitalul Municipal Medgidia, cea mai importantă instituţie în asigurarea asistenţei medicale pentru locuitorii municipiului Medgidia şi a comunelor arondate acestuia. Personalul medical a discutat cu deputatul Lupu despre problemele cu care s-au confruntat în cadrul sistemului sanitar.

lupu1.jpg Una din problemele semnalate este deficitul de personal, în condiţiile în care, timp de patru ani, nu s-au putut face angajări, posturile fiind blocate.La rândul său, deputatul Lupu a informat cadrele medicale ca Guvernul USL a început deblocarea posturilor în sănătate, mai multe posturi de medici, asistenţi medicali, dar şi pentru personalul administrativ.

lupu2.jpgÎn acest sens, în perioada următoare vor fi deblocate peste 500 de posturi. Totodată, Lupu a prezentat medicilor şi pacienţilor, soluţiile Uniunii Social-Liberale pentru sistemul de sănătate, printre cele mai importante fiind compensarea medicamentelor în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1000 lei, recondiţionarea şi dotarea până în anul 2016 a ambulatoriilor de specialitate din spitale, prin programul POR şi prin alte programe comunitare sau prin finanţare de la Ministerul Sănătăţii, extinderea programului SMURD la nivel naţional, prin contribuţia autorităţilor locale sau înfiinţarea Companiei Farmaceutice Naţionale, care se va construi pe nucleul Fabricii Antibiotice Iaşi şi va integra Unifarm, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Sanevit Arad şi Departamentul de Vaccinuri de la Institutul Cantacuzino. De asemenea Mihai Lupu le-a transmis celor prezenţi ca Guvernul USL va sprijinii investiţiile private în construcţia şi dotarea de spitale noi, prin garantarea creditelor de către statul român şi subvenţionarea parţială a dobânzilor pentru acestea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Bogdan B

20 Nov, 2012 22:31

Mult succes domnule deputat!

Articole asemanatoare

Primăria Constanța organizează licitație publică pentru vânzarea unui teren. Vezi detalii

27 May 2024 75

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 mai 2024

27 May 2024 156

Mandatul lui Mihai Constantin, membru provizoriu al Consiliului de Administraţie al CN ACN Constanța, a încetat

27 May 2024 316

Termoficare Constanța Apa caldă, oprită! Vezi ce consumatori sunt afectați

27 May 2024 319

MAEConsultările ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi

27 May 2024 132

Tragedie pe strada Celulozei din Constanța! Șoferul implicat în accident a murit (FOTO+VIDEO)

27 May 2024 1587

Editorial Dragi curieri, nu vă sfiiți, urcați la adresă! Am întins covorul roșu...

26 May 2024 675

Firme Constanța Termocentrale Constanța SRL. Claudiu - Ionuţ Creţu - Sârbu, preşedinte al Consiliului de Administraţie. Care e componența CA

26 May 2024 545

Justitie Constanța Primăria Constanța și SC Biodam SRL, la judecată cu o persoană fizică

25 May 2024 501

UPDATEPercheziții în Constanța, într-un dosar penal de delapidare. Mihai Gheorghe, fost lider sindical, cercetat

25 May 2024 530

Știri Constanța Ministrul Ștefan-Radu Oprea, în vizită la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii de la Pavilionul Expozițional Constanța

25 May 2024 29

Muzeul Național de Istorie a României participă la Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Garda Mihai Viteazul

25 May 2024 433

Știri justiție Constanța Corina Elena Stere, propusă adjunct în continuare al Parchetului Judecătoriei Constanța

24 May 2024 506

Întrevedere oficială Romania-Franța la nivel politico-militar, în cadrul Black Sea and Balkans Security Forum. Vezi ce s-a dicutat

24 May 2024 356

Mangalia Procurorii cer arestare la domiciliu pentru două persoane suspectate de tâlhărie. Acestea ar fi jefuit un bărbat în parcarea unui hipermarket

24 May 2024 388