Direcţia de Asistenţă Socială Constanţa achiziţionează serviciul de pază (document)


Direcţia Generală Asistenţă Socială Constanţa organizează o licitaţie pentru achiziţia de servicii de pază umană, transport valori, monitorizare şi intervenţie rapidă necesare direcţiei. 
 
Astfel, termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 29 martie 2019. Supravegherea poate fi permanentă, 24 de ore din 24, sau pentru un număr mai mic de ore pe zi (3, 8, 12 etc.), în funcţie de solicitarea autorităţii contractante se va face prin asigurarea pazei (clădiri, bunuri, persoane) căilor de acces în locaţii, prin supravegherea ieşirilor - intrărilor de persoane, a întregului obiectiv, conform legii. 
 
Perioada pentru care se contractează serviciul este 16 iunie 2019 - 15 iunie 2020. Primul contract subsecvent este 16 iunie - 31 octombrie 2019, asigurându-se paza la pavilioanele de vară pentru pensionari, la cluburile de iarnă pentru pensionari, la sediul DGAS, Henri Coandă, 4 posturi noi, Cantina de Ajutor Social Constanţa. 
 
Al doilea contract subsecvent este aferent perioadei 1 noiembrie 2019 - 30 aprilie 2020, când vor fi asigurate serviciile de pază pentru cluburile de iarnă pentru pensionari. Între 1 mai 2020 şi 15 iunie 2020 se asigură paza pentru pavilioanele de vară şi cluburile de iarnă ale pensionarilor. Iar între 1 noiembrie 2019 şi 15 iunie 2020 este asigurată paza pentru sediul DGAS, Henri Coandă, patru posturi noi, cantina de ajutor social Constanţa şi cea din Palazu Mare. 
De asemenea, vor fi asigurate şi serviciile de pază la Direcţia de Administrare Creşe, la căminele din subordine şi cantine.  
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza anunţul de achiziţie la care facem referire. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Ziua Independenței României, Ziua Victoriei,Ziua Europei și Ziua Regalității, sărbătorite la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța (GALERIE FOTO)

09 May 2024 409

Primăria Constanța Activități speciale de sărbători, la Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 439

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 880

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 420

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 382

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 642

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 473

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 746

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială Constanța cumpără rechizite și articole de papetărie (DOCUMENT)

13 Mar 2024 766

DGAS Constanța Iată ce firmă se va ocupa de automatele de cafea din pavilioanele și cluburile pentru pensionari

13 Mar 2024 570

Primăria Constanța Reprezentanții DGAS, participanți la evenimentul „Rețeaua de Coordonare a Sprijinului pentru Refugiați”

07 Mar 2024 522

Licitație publică DGAS cumpără servicii de instalare de utilaje de prelucrare a băuturilor pentru pavilioanele pentru pensionari din Constanța

05 Mar 2024 549

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 878

CJ Constanța avizează Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul local al Unității Administrativ Teritoriale - municipiul Constanța

18 Feb 2024 795

Direcția Generală Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța caută o firmă care va face curățenie în Pavilioanele pentru pensionari (DOCUMENT)

15 Feb 2024 780