Doi fraţi au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa. Două butelii au explodat până la sosirea pompierilor

Imagine de la locul incendiului Foto ISU NeamțDoi fraţi din comuna Doljeşti, județul Neamț, o femeie de 61 de ani şi un bărbat de 63 de ani, au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 aprilie.


Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că două din cele trei butelii care se aflau în interiorul locuinţei au explodat până la sosirea pompierilor iar tavanul casei s-a prăbuşit.


"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă cu posibilitatea propagării la o altă locuinţă învecinată, aflată la o distanţă de aproximativ 5 metri. Din păcate, în interiorul locuinţei se aflau două persoane care au fost surprinse în incendiu.


Pompierii au scos de sub dărâmături trupurile carbonizate ale celor doi fraţi, un bărbat de 63 ani şi o femeie de 61 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.



Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată. 


Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 191

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 229

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 564

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 306

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 225

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 381

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 263

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 304

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 550

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 290

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 589

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 241

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1379

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 501

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 266