Dorin Preda, despre tatăl său, comandantul Constantin Preda, fost comandant al navei Independenţa„A fost un român total, dedicat ţării şi pământului în care s-a născut"

Comandatul titular al navei Independenţa, Constantin Preda, a decedat după o lungă suferinţă pe 21 martie, la vârsta de 79 de ani. Pe 28 mai ar fi împlinit 80 de ani.

„Am pierdut un far de decenţă, demnitate, distincţie. Vieţile noastre sunt nişte călătorii şi poate aceasta este şi mai evident pentru navigatori. Viaţa este un şir de descoperiri, despărţiri, căutări şi evoluţii, urmate de regăsiri, redefiniri şi plecări în noi voiajuri. Dar oricând plecăm şi oriunde mergem şi ne înfăţişăm, suntem înveşmântaţi în ţesătura imaginii, faptelor şi vorbelor noastre, care, la rândul lor, derivă din esenţa ce nu poate fi mistificată pe termen lung, căci rezultă din ceva chiar mai adânc decât educaţia. Oricum şi oriunde, tatăl meu s-a afirmat ca un om decent, căci a făcut totul cu mare corectitudine.

Deşi etica lui înaltă nu i-a făcut viaţa mai uşoară sau mai îmbelşugată, a fost singurul mod în care el a acceptat să trăiască în respect pentru valorile clasice şi dorind o societatea mai bună. Fără a fi un idealist, el a avut înţelepciunea de a-şi dori şi a face doar lucruri pe o direcţie corectă. A fost însoţit în călătoria lui de o soţie pe măsură, care l-a completat cu mult umanism. Tatăl meu a creat o sferă de decenţă în care toţi cei apropiaţi lui am fost fericiţi să trăiască şi să fie un exemplu pentru ceilalţi. Această lume în derivă pe un ocean de materialism excesiv a pierdut prin el un far de decenţă şi demnitate. Voiajurile tatălui meu au fost lungi pentru mine, dar am ştiut că se va întoarce de fiecare dată pentru a-şi continua menirea. A fost un român total, dedicat ţării şi pământului în care s-a născut. Pentru el, ţara însemna familia şi profesiunea pe care şi-a îndeplinit-o până în ultima clipă cu de desăvârşit devotament. Poate că, încercând să extind mai departe mesajul lui, m-am îndepărtat fizic prea mult şi, astfel, nu am timpul necesar să ajung în România ca să îl însoţesc pe ultimul drum. Dar ultima întâlnire, în momente dramatice de boală şi suferinţă, mi-a arătat tăria cu care încerca să-şi păstreze demnitatea, chiar în condiţiile nemiloase ale bolii necruţătoare care îi ataca esenţa intelectuală. Numai un adevărat căpitan de navă îşi poate controla slăbiciunea corpului muritor, şi el a dovedit-o ţinându-se luni de zile drept, pe picioare. În ultimele luni a fost ajutat cu delicateţe şi sacrificiu de mama mea, care i-a conferit demnitatea posibilă până la finalul inevitabil. Dincolo de durerea de a-l pierde, sunt mândru că tatăl meu a fost un exemplu de decenţă şi demnitate, calităţi prin care şi-a căpătat un deosebit respect în ochii tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!" Dorin Preda.