Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară


CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.

Potrivit unui comunicat furnizat de CFR Călători, trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, vor pleca în ordinea rangului.

În data de 31 martie 2024, pentru adaptarea circulației trenurilor la ora de vară vor interveni următoarele modificări:
  • RM 7905 – București Nord – Aeroport Henri Coandă se anulează
  • RM 7908 – Aeroport Henri – Coandă București Nord se anulează
  • R 9302 – Roșiori de Vede – București Basarab va circula ca tren R 13302 și cu orar modificat: Roșiri de Vede (pl. 02.20 ora de iarnă) – București Basarab (sos. 05.34).
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2024, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare, a mai punctat sursa citată. 

Informații despre circulația trenurilor:
  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web  din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

Despre CFR Călători

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță.

Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.



Citește și:

Cumpărări directe ConstanțaCFR SA - Sucursala Regională CF Constanța închiriază locomotivă tip DHC (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 418

CFR Călători Modificările intervenite nu afectează circulația trenurilor

17 Apr 2024 367

Licitații Constanța Lenox Prod SRL, furnizorul de bocanci de protecție la SNTFC „CFR Călători“ SA

16 Apr 2024 532

Licitații Constanța CFR Călători SA pune la bătaie peste 130.000 de euro pentru servicii de curățenie la dormitoarele de personal și spațiile administrative din stațiile SRTFC Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 653

CFR SA Circulația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă temporar între 9 şi 11 aprilie; 14 curse anulate

05 Apr 2024 550

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2490

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 509

Licitații Constanța Efficient Energy Audit elaborează auditul energetic pentru subunități aparţinând SRTFC (DOCUMENT)

10 Feb 2024 588

Licitații Constanța SNTFC „CFR Călători“ SA, contract cu două firme pentru servicii în Stațiile Slobozia Veche și Tulcea (DOCUMENT)

08 Feb 2024 811

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 811

CFR Călători SA, contract cu Transguard Security SRL, pentru pază obiective, bunuri și valori! (DOCUMENT)

29 Jan 2024 730

CFR Călători, precizare cu privire la incendiul de la trenul IR 1830 Galați – Cluj Napoca

24 Jan 2024 2514

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în anul 2023 mai mare cu 5% faţă de anul 2022

22 Jan 2024 548

Călătoria cu trenul IR582, pe ruta Constanța - București, o experiență dezamăgitoare pentru călători! Toalete nefuncționale și mizerie de nedescris (FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1927

CFR Circulația feroviară pe secția Caracal – Craiova a fost reluată pe un singur fir

20 Jan 2024 672