E-Distribuție Dobrogea a afișat programul întreruperilor programate în judeţul Constanţa

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni , 29 Iunie 2020
Localitatea Dulcesti, cu strãzile: Barbu Stefănescu Delavrancea; Calistrat Hogas; George Crăciun, Virgil Teodoreanu, Ion Minulescu si Grigore Ilisei – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile Libertatii; Closca; Crisan; Horia si Avram Iancu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Marţi , 30 Iunie 2020
Localitatea Topalu, cu strazile: Dorului; Dunarii; Izvor; Bujorului; Murelor; zona fost CAP Topalu si Pompe Apa Topalu – intrerupere partiala. 08:00 - 16:00
Municipiul Mangalia, cu strãzile: Șerban Cantacuzino si Alexandru Ilias – întrerupere totalã. 09:00 - 11:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile Libertatii; Closca; Crisan; Horia si Avram Iancu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Orasul Cernavoda, cu strazile: Ioachim Ionascu, Prelungirea Seimeni, Viorelelor, Branduselor, Rovine, Zefirului si Ghioceilor - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Municipiul Mangalia, cu Stație TransGaz, UM2146 Pompe – întrerupere totalã. 11:00 - 13:00
Municipiul Constanta, cu sediu Oil Terminal - strada Caraiman nr. 2 – întrerupere totalã. 12:00 - 14:00
Municipiul Constanta, cu sediu Adminitrativ RAJA - strada Călărași nr. 22-24 – intrerupere totalã. NOTǍ: Se alimentează prin grup electrogen propriu. 13:00 - 21:00
Miercuri, 01 Iulie 2020
Stațiunea Mamaia, zona Caraiman, cu b-dul Mamaia, bloc Gaga, Vila Luminița, Complex Caraiman si Enigma – întrerupere totalã. 08:00 - 15:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile Libertatii; Closca; Crisan; Horia si Avram Iancu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dulcesti, cu strazile: Cezar Ivănescu, Sorin Titel, Constantin Zărnescu, Petre Neagoe si Ion Manolescu – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Joi , 02 Iulie 2020
Orasul Eforie Nord, cu strazile: Dorobanti, Steaua de Mare, Meduzei, Coralului, Victoriei, Stefan cel Mare, Armand Calinescu, Horia, respectiv Soarelui – întrerupere totalã. 08:00 - 12:00
Municipiul Constanta, cu strada Remus Opreanu, blocurile: L12, L11, L19; b-dul Elisabeta intre nr. 15-19; respectiv strada Remus Opreanu nr. 6-18 – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, cu strada Kirculescu nr. 43-51 – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Orasul Navodari, cu strada Albinelor; aleea Materna, cu blocurile: A1A; A1B; A2A; A2B si A3 - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile: Libertatii; Eroilor; Stefan Cel Mare; Horia si Closca - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dulcesti, cu strazile: Cezar Ivănescu, Sorin Titel, Constantin Zărnescu, Petre Neagoe si Ion Manolescu – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Vineri , 03 Iulie 2020
Municipiul Constanta, cu b-dul Aurel Vlaicu, blocuri MarcoChim, Mihai Maria, Casa Sutu si Steaguri Odagiu – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Localitatea Dulcesti, cu strazile: Aurel Dumitrașcu si Nicolae Filimon – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Localitatea Ciobanu, cu strazile Libertatii; Closca; Crisan; Horia si Avram Iancu - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
 
 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 650

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2277

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1315

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3464

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 793

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 536

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 759

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 473

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 538

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 576

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 985

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 620

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 973

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2288

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1087