E-Distribuție Dobrogea Întreruperi planificate în județul Constanța

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul”, transmite E-Distribuție.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
 
Județul Constanța
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni , 14 Septembrie 2020
Localitatea Istria, cu strazile: Cetatii; Luceafarului; Caisilor; Recoltei; Sabinelor; Gospodarilor si Paraului - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dobromir Vale, cu strada Cismelei - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Limanu, cu strãzile: Soseaua Mangaliei - parţial, Cãminului, Mihai Eminescu, Salcȃmului, respectiv Vasile Alecsandri – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Marţi , 15 Septembrie 2020
Localitatea Agigea, cu strazile: Dropiei si Canarului – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, Cartier Faleza Nord, cu strada Pescarilor nr. 42, bloc BM 17; strada Pescarilor nr. 1A-1B-1C-2A si blocurile: A1, A2, A3, B1, B2 si F – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Orasul Navodari, cu strada T3 - intrerupere partiala. 09:00 - 15:00
Municipiul Mangalia, cu Complex Turistic Comorova, Vile Padure Comorova, Sectia de Pompieri Mangalia Comorova, Herghelia Cai Mangalia, IAS "Fruvileg" Mangalia, respectiv Ferma zootehnica vaci – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Municipiul Constanta, zona Sat Vacanta, cu Casa Vranceana, Casa Teleorman, Luna Park - Jocuri Mecanice, Magazin "Elion", Sala Bowling, Hotel "Bueno", Restaurant "Cuptorul cu Placinte", Restaurant "Casa Dobrogeana", Hotel "Calla Inn", Terasa Triumph, respectiv Vila "SKY" – întrerupere totalã. 08:30 - 16:30
Punct trecere frontiera Negru Voda, cu PTA 6099 Gaz Metan Negru Voda, Obor Negru Voda, PTA 6096 Ameropa Grains Negru Voda, SC Beira Mar Negru Voda - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Orasul Ovidiu, cu strazile: Gradinilor; Muzicii; Nucilor; Malinului; salciei; Viilor; Frunzelor; respectiv strazile: T1; T2; T3; T4; T13 - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Joi , 17 Septembrie 2020
Localitatea Tuzla, cu strazile: Televiziunii, Lacului, Baltii, Eternitatii, Nufarului, Stadionului, Jupiter, Venus, Neptun, Olimp, Soarelui, Interioara, Alexandru Ioan Cuza, Mircea Cel Batran, Farului, Nicolae Balcescu, Pinului, Cerealelor, Ioan Voda, Recoltei și Puturi RAJA Biruinta – întrerupere totalã. 08:00 - 16:00
Municipiul Constanta, Cartier Tomis 2, cu strada Mircea cel Batran, blocurile MD6A, MD6B, MD6C, MD7A, MD 7B, E3, F2; strada Nicolae Iorga nr. 24 - blocurile J0, J1; b-dul Tomis nr. 144-146 cu blocurile TD3A, TD3B, TD3C; strada Stejarului nr. 7, bloc 20; Oficiul Postal Tomis 2; Complex Comercial Tomis 2; Magazin nr 2035 -"Profi Rom Food"; Gradinita cu PP nr. 8 - aleea Lacramioarei nr. 2; Directia de Sanatate Publica Constanta - sediul din aleea Lacramioarei nr. 1 – întrerupere totalã. 09:00 - 16:00
Localitatea Limanu, cu strãzile: Soseaua Mangaliei - parţial, Cãminului, Mihai Eminescu, Salcȃmului, respectiv Vasile Alecsandri – întrerupere totalã. 09:00 - 17:00
Vineri , 18 Septembrie 2020
Localitatea Goruni - intrerupere totala., 09:00 - 17:00
Localitatea Carvan Mic - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Carvan Mare - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Lipnita, Crama Lipnita, Ateliere Lipnita, Punct Trecere Frontiera Lipnita - intrerupere partiala. 09:00 - 17:00
Localitatea Cuiugiuc - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a închiriat excavator și autobasculantă. Iată de la cine! (DOCUMENTE)

04 May 2024 1090

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a contractat lucrări de placare cu piatră naturală (DOCUMENT)

01 May 2024 431

București Site nou - E-Distribuție se transformă în Rețele Electrice

16 Apr 2024 475

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1080

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 614

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3546

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL închiriază cilindri vibrocompactori (DOCUMENT)

31 Mar 2024 682

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1048

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în județul Constanța, sâmbătă?

22 Mar 2024 3061

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, luni? Lista completă

16 Mar 2024 4433

Localități din județul Constanța, fără energie electrică, perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

12 Mar 2024 1525

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Mereni și Constanța, marți? Lista completă

12 Mar 2024 1304

Se întrerupe furnizarea energiei electrice în Constanța, Năvodari, Gălbiori si Băltăgeşti. Lista zonelor afectate

06 Mar 2024 968

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în perioada următoare. Vezi dacă ești afectat

06 Mar 2024 859

Drept de uz pentru un teren, acodat E-Distribuție Dobrogea SA Post de transfomare și racordare la rețeaua electrică a Adăpostului pentru câinii fără stăpân (DOCUMENT)

28 Feb 2024 511