E-Distribuție Dobrogea Programul de întreruperi de energie electrică pentru săptămâna viitoare

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, transmite E-Distribuție.
 
Judetul Constanţa
Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Marţi , 21 Aprilie 2020
Localitatea Nicolae Balcescu , cu strazile Morii; Medgidiei; Florilor; Mihai Eminescu; Dispensarului; Sfantul Valentin; Artarului; Silozului; Carol I; Tudor Arghezi si Oborului - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Seimenii Mari - întrerupere totală., 09:00 - 17:00
Miercuri, 22 Aprilie 2020
Localitatea Seimenii Mari - întrerupere totală., 09:00 - 17:00
Localitatea Nicolae Balcescu, cu strazile Morii; Medgidiei; Florilor; Mihai Eminescu; Dispensarului; Sfantul Valentin; Artarului; Geamiei; Carol I; Tudor Arghezi; Oborului; Nordului si Varfu cu Dor - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Oraşul Techirghiol, cu străzile Alexandru Puskin şi Nicolae Bălcescu – întrerupere totală. 09:00 - 17:00
Joi , 23 Aprilie 2020
Localitatea Dorobantu, cu strazile Abatorului; Livezii; Viilor; Albatros; Artar; Aurel Vlaicu; Crinului; Crizantemelor; Cuza Voda; Fagului; Fragilor; General Dumitrescu; Izvoarelor; Lalelelor; Liliac; Mihail Sadoveanu; Macului; Murelor; Narciselor; SteaguluiI si Verde - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Seimenii Mari - întrerupere totală., 09:00 - 17:00
Vineri , 24 Aprilie 2020
Municipiul Constanta, cu b-dul Ferdinand nr. 114, bloc R1, scara B; inclusiv Punct RADET, b-dul Ferdinand nr. 114 – întrerupere totală. 08:00 - 16:00
Localitatea Siminoc - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Dorobantu, cu strazile Aviator; Canal; Crinului; Dorobantu; Florilor; Fragilor; Fulger; G-ral Dumitrescu; Ion creanga; Izvoarelor; Medgidiei; N.balcescu; Narciselor; Nufar; Plopilor; Randunele; Rozelor; Steagului; Verde si Viilor - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
Localitatea Seimenii Mari - întrerupere totală., 09:00 - 17:00
Localitatea Valea Dacilor - intrerupere totala. 09:00 - 17:00
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 725

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2381

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1348

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3518

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 822

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 579

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 809

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 508

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 580

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 613

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1042

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 641

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 1005

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2303

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1103