Ediţia 2016 Freedom House România lansează Programul „Bursele Europene - Jurnaliști în Dialog”

O nouă ediţie a Programului „Bursele Europene: Jurnaliști în Dialog” (BEJD) a luat startul. Reprezentanța Comisiei Europene și Freedom House România anunță deschiderea înscrierilor pentru ediția din acest an a programului BEJD, adresat ziariștilor din presa locală - print, online, radio, TV -, precum şi bloggerilor și freelancerilor care manifestă interes pentru tematica europeană și poziționarea României în UE.
 
Până vineri, 12.02.2016 (inclusiv), cei interesaţi se pot înscrie prin transmiterea către Freedom House România a unui CV, însoţit de un articol, o analiză, un reportaj sau o postare care tratează tematica europeană. Numele celor selecţionaţi vor fi anunţate pe 16 februarie.

Cele două seminare pentru jurnalişti vor fi organizate după cum urmează:

Cluj: 4-6 martie;
Galați: 1-3 aprilie.

Alături de șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, și de alți vorbitori cu expertiză în domeniu, în cadrul seminarelor vor fi dezbătute teme europene ale momentului și evoluții politice, economice și de securitate regionale cu impact asupra României.

Pentru participarea la selecție, doritorii trebuie să trimită CV-ul şi materialul (articol, reportaj ori postare) în care a fost abordată tematica europeană, redactat și publicat în anul 2015, cu copie la bej@freedomhouse.ro, cu copie la badila@freedomhouse.ro, până cel târziu în data de 12 februarie. Titlul e-mailului trimis va fi de forma: Înscriere [prenume] [nume] BEJD 2016.

Persoană de contact: Constantin-Tudor Bădilă, coordonator proiecte Freedom House România. Telefon: 0731.909.909.
 
Sursa foto: Facebook Freedom House România
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziția de bandă desenată „Imagini din trecut. Holocaustul în Constanța” va avea loc în Piața Ovidiu. Tragedia evreilor și a romilor, punctele de interes

28 Sep 2023 927

Au început înscrierile pentru programul „Bursele Europene - Jurnaliști în Dialog”

22 Feb 2017 1548

Constantanoastra.ro Un procuror a pus sechestru pe o turmă de oi. Cum apare justiţia din Constanţa în raportul FHR

28 Apr 2016 2258

Editorial Executorul judecătoresc şi turma de oi

27 Apr 2016 2695

Cristina Guseth - de la Freedom House în funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul Cioloş

15 Nov 2015 2352

Platforma Iniţiativei pentru o Justiţie Curată, lansată de Freedom House România, Expert Forum şi CRPE

12 Nov 2015 2554

Freedom House doreşte opțiuni reale la alegerile din 2016

05 Nov 2015 1625

UPDATE. Un jurnalist constănţean a fost nominalizat Decernarea premiilor concursului „Tânărul Jurnalist al Anului” (galerie foto)

05 Nov 2015 1962

Două săptămâni de înscrieri la concursul pentru cei mai buni tineri ziariști

06 Oct 2015 2030

Freedom House Noile legi pentru achiziții publice. Cerem ministrului Finanțelor prelungirea dezbaterii publice pentru o consultare reală a actorilor implicați

27 Jul 2015 2090

Mesajul aniversar al Cristinei Guseth, directorul Freedom House Romania

04 Jul 2015 2512

Freedom House - „Bursele Europene - Jurnalişti în Dialog“ De la problematica absorbției fondurilor europene, la Rusia văzută din inima Europei

02 Jul 2015 2056

Freedom House avertizează Iniţiativele legislative ale deputaţilor pun sub semnul întrebării angajamente luate în cadrul MCV

16 Jun 2015 1831

Freedom House România, despre cazul Şova „Parlamentul continuă politica arbitrară privind încuviinţarea cererilor DNA“

03 Jun 2015 1761

Raport Freedom House România, locul 84 în topul libertății presei

30 Apr 2015 3097