Elevii tulceni s-au remarcat la „Maratonul pentru educație antreprenorială”

Sursa foto: Facebook/ ISJ Tulcea





 
  • Zilele trecute s-a desfășurat la Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, etapa națională a Concursului „Maraton pentru educație antreprenorială”, organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (C.O.N.A.F.), în parteneriat cu inspectoratele școlare din județele participante.
 
Competiția se adresează elevilor cu spirit antreprenorial din învățământul liceal și este parte a „Pactului pentru Educație Antreprenorială”, prin care părțile semnatare - Ministerul Educației, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Federația Patronală Petrol și Gaze își propun să susțină „dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalități noi și creative de predare și învățare”, potrivit Inspectoratului Județean Tulcea.
 
La etapa națională a concursului la care au participat 60 de echipe din 20 de județe, toți elevii tulceni au demonstrat reale calități de antreprenor, pentru care au fost recompensați de juriu cu premii și mențiuni. Este vorba despre echipa Trufeely, de la Colegiul Economic „Delta Dunării” Tulcea, coordonată de profesor Alina Popa, echipa Biogem Creations, de la Liceul Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci” Măcin, coordonată de profesor Mariana Colioglu-Matei, echipa Inovatoarele, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, coordonată de profesor Mihaela Chitic, a obținut premiul special, în valoare de 10000 lei și premiul special în valoare de 2000 lei.
 

„Felicităm toți participanții pentru rezultatele deosebite care au încununat munca depusă cu tenacitate de-a lungul lunilor  de pregătire, dublată de entuziasm și de dorința de a fi „cel mai bun”!”, spun reprezentanții ISJ Tulcea.
 

 
Citește și
ARBDDNoi condiții pentru pescarii din Delta Dunării

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 655

Elevii și preșcolarii din județele Constanța și Tulcea au intrat în vacanță pentru o săptămână

25 Feb 2024 953

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 880

Tulcea. Zeci de școli închise din cauza lipsei energiei electrice

28 Nov 2023 801

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea angajează. Ce post este vacant

14 Jun 2022 1229

Cele mai multe premii, obținute de elevi constănțeni la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală pentru clasele III-VIII

18 Mar 2022 2629

Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea angajează consilier

09 Sep 2021 1309

Post vacant la Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea

23 Jun 2021 2793

Prefect pentru o zi! Instituția Prefectului- Județul Tulcea și-a deschis porțile pentru mai mulți elevi

29 May 2021 1910

Oportunitate de angajare la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea

12 Apr 2021 1630

ISJ Tulcea angajează consilieri

01 Nov 2020 1903

ISJ Tulcea. A fost constituită Comisia Județeană de Etică. Iată componența

15 Oct 2020 4264

Marţi se desfăşoară prima ediţie a Cupei Dobrogei la oină în sală

13 Nov 2017 2337

ISJ Constanţa confirmă Gabriela Bucovală a fost revocată din funcţia de inspector şcolar general

20 Aug 2017 5950

Maşină în flăcări în judeţul Tulcea. O persoană, rănită (video)

06 Aug 2017 3567