Emil Moraru „Dupa plecarea lui Popescu si Bargoz, nu s-au mai deconspirat misiunile noastre"

emil_moraru_8.jpgComisarul şef Emil Moraru, comandantul Departamentului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale Constanţa, a negat cu vehemenţă că ar exista, sau că ar fi existat, de-a lungul timpului, scurgeri de informaţii în cadrul formaţiunii pe care o conduce. Pe de altă parte, şeful DIAS a declarat că, de când au plecat de la conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa comisarul şef Victor Popescu şi, respectiv, chestorul Mircea Vasile Bârgoz, „nu s-au mai deconspirat misiunile pe care le avem". 

În contextul creat de tentativa eşuată a forţelor de intervenţie bucureştene de a-i prinde pe suspecţii furtului maşinii lui Gigi Becali, comandantul DIAS Constanţa şi-a adus aminte, la rândul său, de peripeţiile trăite la intervenţiile unde poliţiştii au fost însoţiţi, vrând-nevrând, de reprezentanţii mass-media. De la bun început, însă, Moraru a negat posibilitatea ca anumite informaţii să se fi scurs, la vreun moment dat, de la luptătorii săi. „Pot să vă spun cu toată sinceritatea că nu a existat niciodată o astfel de situaţie, de scurgere de informaţii. Dacă s-ar fi pus vreodată problema aşa, mi-aş fi dat demisia", a afirmat şeful DIAS Constanţa. Totodată, acesta a precizat că poliţiştii săi intervin în misiuni foarte grele, astfel că fiecare dintre ei ştie ce riscuri şi ce eforturi presupune această meserie. „Luptătorii noştri sunt oameni căsătoriţi, cu copii, şi fiecare dintre ei ştie că, dacă s-ar preta la a divulga anumite informaţii, ar fi ca şi cum ar semna condamnarea la moarte a colegilor săi. Ei ştiu că le-ar pune viaţa în pericol colegilor dacă ar vorbi despre misiunile la care participă".

politie_dias_emil_moraru_05.jpgSperiat de efortul fizic

Întrebat cum s-ar putea scurge informaţiile de la departamentele de intervenţie ale poliţiei, comisarul şef a afirmat că aceasta este treaba DGIPI, SRI şi a Corpurilor de Control ale IGPR, plătite special din banii publici pentru a afla dacă există scurgeri de informaţii şi cum se fac. Mai mult, Emil Moraru a precizat că orice scurgere de informaţii ar trebui să fie considerată una la cel mai înalt nivel, infracţiunea fiind la fel de gravă în orice situaţie. Pe de altă parte, şeful DIAS a afirmat că „de nouă ani şi jumătate, de când sunt eu, nu am avut vreo situaţie în care să mergem într-o intervenţie şi să nu găsim acasă persoana după care am venit. Niciodată nu ni s-a întâmplat aşa ceva". „Noi avem alte probleme", a continuat el, adăugând că „uneori, băieţii nu se simt în stare să facă faţă efortului intens pe care îl presupune această meserie şi cer să fie transferaţi". Emil Moraru a relatat că un astfel de caz s-a petrecut în urmă cu cinci ani, când unul dintre luptători şi-a dat seama, după trei luni şi jumătate, că nu este făcut pentru o astfel de viaţă, că nu poate suporta efortul fizic prelungit de care este nevoie şi şi-a cerut transferul. La întrebarea dacă au fost situaţii în care luptătorii DIAS să fi greşit adresa şi să fi nimerit peste altcineva în casă, poliţistul a negat vehement şi a relatat că, înainte de fiecare intervenţie, există cel puţin o oră sau două care sunt dedicate activităţii de identificare şi recunoaştere a zonei, tocmai pentru a se preveni asemenea situaţii. „În situaţiile astea nu se glumeşte, să te duci peste om în casă, să-l omori nevinovat, să facă infarct. Cum ai putea atunci să stai cu conştiinţa împăcată, ştiind că ai omorât un om pentru că nu ţi-ai luat o oră pentru recunoaşterea zonei?".

dias_emil_moraru.jpgŞeful DIAS, lovit de cameraman

În mod curios, comandantul DIAS a recunoscut că au fost misiuni în care s-a întâmplat ca luptătorii să ajungă la faţa locului după sosirea reprezentanţilor mass-media. „Bineînţeles că au fost şi astfel de situaţii, căci, dacă eram plecaţi la alte intervenţii, este normal să fi ajuns presa înaintea noastră", a afirmat Moraru. Totuşi, acesta şi-a explicat într-un mod foarte interesant prezenţa aproape profetică a presei la faţa locului: „Întrebaţi-i pe cei de la 2 ş'un sfert de unde ştiu televiziunile unde să vină. Cineva sigur le dă un telefon. Fie că este vorba despre vreun civil care se afla în zonă, fie că este vorba despre poliţişti care le spun, fie că sună jurnaliştii şi întreabă ce mai e nou, iar cineva se scapă şi spune că doar ce au plecat băieţii". În acest context, comisarul şef şi-a amintit că au fost situaţii în care s-a întâmplat chiar ca operatorii de imagine ai posturilor de televiziune să intre în faţa luptătorilor DIAS, în căutarea unor cadre cât mai bune. „Se bagă în faţa noastră cu camerele de filmat şi nu numai că periclitează misiunea, dar se pun şi pe ei în pericol, iar tot noi trebuie să-i protejăm". Foarte interesant este faptul că şeful DIAS a adăugat că „după ce au plecat comisarul şef Victor Popescu şi chestorul Mircea Vasile Bârgoz de la şefia IPJ Constanţa, nu s-au mai deconspirat misiunile pe care le avem". Nu în ultimul rând, comisarul şef Emil Moraru şi-a adus aminte că, în urmă cu peste trei ani, la una din intervenţiile „asistate" de reprezentanţii mass-media, a fost lovit în ureche de un operator de imagine. „A fost o lovitură destul de serioasă, mi-a dat sângele", a povestit Moraru, adăugând că „jurnalistul şi-a cerut scuze, totuşi: «Mă scuzaţi, eram cu ochii în obiectiv»".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

MARTIN LUSIANA

26 Sep, 2011 15:37

Un om deosebit!M-a ajutat chiar daca nu ma vazuse vreodata.Ii multumesc din suflet pentru gestul lui...

madalina

18 Jun, 2011 12:16

alesia, este un barbat foarte destept, un om de nota 20 il cunosc de foarte mult timp, numai vorbi aiurea te rog frm:* un barbat exceptional!

fara nume

23 Oct, 2010 17:19

Bine ca esti tu desteapta alesia...

alesia

20 Feb, 2010 20:08

barbat bine, dar prost ca noaptea. cine il cunoaste mai bine, isi v-a da seama.

Mihaela

04 May, 2009 14:41

Ce barbat bine...

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 336

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 329

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 381

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 422

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 478

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 494

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 553

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 576

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 430

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 360

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 559

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 716

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 700

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 592

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 839