Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Sursa foto: Unsplash



 
  • Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultimelor date actualizate vineri de agenţia comunitară de statistică Eurostat, citate de EFE.

România este urmată în acest clasament doar de Letonia, cu 75,9 ani şi de Bulgaria, cu 75,8 ani, potrivit Agerpres.

Totuşi, cea mai mare creştere a speranţei de viaţă din 2019 şi până în 2023 s-a înregistrat în România, creşterea speranţei de viaţă fiind de un an, urmată de Lituania (+0,8 ani) şi Bulgaria, Cehia, Luxemburg şi Malta (toate cu o creştere de +0,7 ani).

La polul opus se situează Austria şi Finlanda, care au înregistrat cele mai mari scăderi ale speranţei de viaţă (minus 0,4 ani fiecare), urmate de Estonia şi Olanda (minus 0,2 ani).

Acestea sunt datele preliminare culese la sfârşitul anului 2023, conform cărora Spania are cea mai mare speranţă de viaţă la naştere din întreaga Uniune Europeană (84 de ani), urmată îndeaproape de Italia (83,8 ani) şi de Malta (83,6 ani).

În total, 15 din cele 27 de ţări membre ale UE depăşesc media UE privind speranţa de viaţă (81,5 ani).

În general, ţările cu cea mai mică speranţă de viaţă sunt cele din Europa de Est şi ţările baltice, în timp ce ţările din Marea Mediterană, Scandinavia şi Europa Centrală au cea mai mare speranţă de viaţă.


Aceasta este speranţa de viaţă a tuturor ţărilor UE, ordonată de la cea mai mare la cea mai mică: Spania (84 ani), Italia (83,8 ani), Malta (83,6), Suedia (83,4), Luxemburg (83,4), Franţa (83,1), Belgia (82,5), Cipru (82,5), Portugalia (82,4), Olanda (82), Slovenia (82), Danemarca (81,9), Finlanda (81,7), Grecia (81,6), Austria (81,6), Germania (81,2), Cehia (80); Estonia (78,8), Croaţia (78,8), Polonia (78,6), Slovacia (78,1), Lituania (77,3), Ungaria (76,9), România (76,6), Letonia (75,9) şi Bulgaria (75,8).

Comparând aceste date din 2023 cu cele din 2019, an de referinţă pentru stabilirea comparaţiilor, fiind ultimul înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, rezultă că până la 18 ţări din UE şi-au mărit speranţa de viaţă, în timp ce Spania s-a menţinut stabilă, la 84 de ani. 
 
Citește și
În România, numărul persoanelor angajate ca autori, jurnalişti sau lingvişti a scăzut, în timp ce în UE a crescut cu 9%

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Alex Ștefănescu, fiu adoptiv al Constanței

26 Feb 2024 4776

Liniștea, vitală pentru creierul uman

15 Apr 2022 2252

Știința a demonstrat că liniștea este vitală pentru creierul nostru. Ce spun studiile

20 Mar 2022 1905

Ministrul Marius Budăi „Exclus să crească vârsta de pensionare atât timp cât voi fi ministru“

26 Nov 2021 1643

Astrocafe.ro Horoscop pentru vineri, 15 octombrie 2021

15 Oct 2021 1909

Câștigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49, și-a ridicat astăzi câștigul

10 Feb 2021 2027

Îţi place să te plimbi cu bicicleta? Vei avea o inimă mai puternică!

23 Feb 2017 1847

LOTERIA ROMANA RELANSEAZA Lozul instant randalinat “X si 0”

19 Jun 2015 1119

Sfatulmedicului.ro Sfaturi pentru a face sport in ciuda unei vieti ocupate

30 Aug 2014 2448