Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

  • Bunurile firmei Premier Drinks SRL sunt scoase la licitație de Lichidatorul judiciar Global Money Recovery SPRL (GMR) SPRL.
  • Este vorba despre 63,44 ha plantație viță de vie, situate în localitățile Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța.
  • Bunurile sunt evaluate la prețul de 428.250 euro.
 
Lichidatorul judiciar Global Money Recovery SPRL (GMR) SPRL vinde la licitație publică bunurile societății Premier Drinks SRL. Este vorba despre 63,44 hectare de plantație viță de vie, situate în localitățile Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța și evaluate la prețul de 428.250 euro.
 
Licitațiile se vor desfășura în datele de 10.05.2024, 17.05.2024,  24.05.2024, 31.05.2024, 07.06.2024, 14.06.2024, 21.06.2024, și 28.06.2024, ora 14.00.
 
Licitatorii trebuie să facă dovada achitării garanției reprezentând 10% din prețul de pornire, respectiv a caietului de sarcini.
Informații suplimentare referitoare la licitații, se pot obține la sediul lichidatorului judiciar GMR SPRL din Oradea, strada Horea, nr. 42, județul Bihor și la numărul de telefon 0259/222.555.

 
Despre Premier Drinks SRL

 
Înființată în anul 2014, firma are sediul social pe strada Preciziei, nr. 34, et. Parter, Biroul nr. 6, București și se ocupă de comerțul  cu ridicata al băuturilor. Alexoi Iulian Lucian este asociat unic al firmei. În prezent, firma este în faliment.
 
De asemenea, Alexoi Iulian Lucian este și administrator special, iar Global Money Recovery SPRL este lichidator judiciar.
 

În anul 2023, firma cu zero salariați a avut o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 439.042 de lei. Și în anul 2022, firma cu zero salariați a avut o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 362.601 lei. În anul 2012, societatea cu zero salariați a raportat o cifră de afaceri de 4.638 lei și o pierdere de 333.355 lei. În prezent, firma este în faliment.
 
Potrivit termene.ro, Alexoi Iulian Lucian mai este asociat și administrator în Blaendal SRL și  Getica N A SRL.

 
 
Demersurile efectuate de lichidatorul judiciar

 

„De la data întocmirii ultimului raport de activitate, în calitate de lichidator judiciar am procedat la efectuarea demersurilor prevăzute de Legea 85/2014. Raportul de activitate cu nr. 250/23.01.2024 a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență numărul 1771 din data de 30.01.2024. Având în  vedere că, în cadrul licitațiilor organizate până în prezent nu s-a reușit valorificarea bunului debitoarei constând în 63,44 ha plantație vită de vie, subscrisa am procedat la  organizarea unui nou set de licitații, având ca preț de pornire 75% din valoarea stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile au fost stabilite pentru datele de 10.05.2024, ora 14, 17.05.2024, ora 14, 24.05.2024, ora 14, 31.05.2024, ora 14, 07.06.2024, ora 14, 14.06.2024, ora 14, 21.06.2024 ora 14, 28.06.2024, ora 14. Anunțul privind organizarea licitațiilor a fost transmis spre publicare în ziarul „România Liberă”, a fost publicat pe site-ul UNPIR și pe site-ul lichidatorului judiciar.

În ceea ce privește dosarul nr. 5013/3/2022, acesta se află pe rolul Tribunalului  București  și  are  ca  obiect  pretenții, acțiunea  fiind  formulată în vederea recuperării  creanței  pe  care debitoarea SC Premier Drinks SRL o deține față de SC Dantes Management SRL. La data de 01.04.2024, instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Până la data prezentului raport de activitate, Hotărârea nu ne-a fost comunicată.

În ceea ce privește dosarul 3889/3/2019/a8 aflat pe rolul Tribunalului București, având ca obiect atragerea răspunderii, instanța a stabilit ca prim termen de judecată data de 22.04.2024. Având în vedere cele precizate anterior, solicităm respectuos acordarea unui nou termen de judecată în vederea efectuării demersurilor prevăzute de Legea 85/2014. În ceea ce privește situația cheltuielilor de procedură, excluzând onorariul practicianului în insolvență, de la data ultimului raport de activitate și până la data prezentului raport de activitate, nu au maifost generate alte cheltuieli.

Față de cele precizate mai sus solicităm respectuos: acordarea unui nou termen de judecată, în vederea valorificării bunurilor debitoarei; în caz de neprezentare, solicităm respectuos judecarea cauzei și în lipsă. Anexăm prezentului Raport de activitate: Raportul de activitate publicat în BPI numărul 1771 din data de 30.01.2024; Anunț privind organizarea licitațiilor publicat pe site-ul lichidatorului judiciar și pe site-ul UNPIR; Extras de portal.just privind dosarul 3889/3/2019/a8; Extras de portal.just privind dosarul 5013/3/2022“, a transmis Global Money Recovery SPRL.

 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
 
Bunuri estimate la peste 19 milioane de lei: Zeci de locomotive ale CFR Marfă SA, scoase la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)
 
Mai multe bunuri ale SC Granex SRL Constanța, scoase la licitație. Cine poate participa și cu ce sume pot fi achiziționate (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.