Evenimente la Tulcea, de Rusalii. Jandarmii tulceni și constănțeni, la datorie

Jandarmii tulceni, la datorie de Rusalii, foto: IJJ Tulcea
Cu ocazia Rusaliilor și a manifestărilor cultural-artistice organizate în spațiul public, jandarmii tulceni și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât toate manifestările ce vor avea loc în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță.


Începând de astăzi, 10 iunie și până mâine, jandarmii vor fi la datorie, asigurând protecția participanților și desfășurarea în condiții de siguranță la manifestările artistice organizate în orașul Sulina cu ocazia Festivalului Minorităților Naționale ,,Serbările Deltei”.  


Duminică, 12 iunie, jandarmii tulceni, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, vor fi angrenați în asigurarea ordinii publice pe timpul oficierii slujbei religioase prilejuite de Hramul Bisericii ,,Sf. Treime” a Mânăstirii Cocoș, unde  vor fi scoase spre închinare moaștele sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip.


De asemenea, forțele de ordine vor avea în atenție și manifestările cultural-artistice desfășurate cu ocazia Zilei comunei Greci ,,Duminica Mare” și Zilei Comunei Mihail Kogălniceanu. 


Luni, 13 iunie, pe stadionul comunal ,,Unirea Casimcea” se va organiza Ziua Comunei Casimcea, manifestare cultural-artistică la care jandarmii se vor afla în dispozitivele de asigurare și menținere a ordinii publice.



Pentru buna desfășurare a manifestărilor publice, recomandăm tuturor participanților să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, să acorde o atenție deosebită copiilor și să solicite sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului pentru apeluri de urgență 112.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câte zile libere vor avea românii în 2024. Doar 13 pică în zile lucrătoare

23 Dec 2023 1202

ISU Iași Buletin informativ 06.06.2023

06 Jun 2023 955

Garda de Coastă Vama Veche, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei, în minivacanța de Rusalii

06 Jun 2023 1456

Minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii la Constanța Sute de persoane internate de urgență la Spitalul Județean

06 Jun 2023 1166

ISU Prahova Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 751

IPJ Bacău Comunicat de presă 06.06.2023

06 Jun 2023 727

ISU Bihor Comunicat de presa - 06.06.2023

06 Jun 2023 785

Haine „de firmă“ fake descoperite de jandarmi în staţiunea Mamaia (FOTO)

06 Jun 2023 1875

IPJ Bistrița-Năsăud REZULTATE ACTIUNI 1-5 IUNIE

06 Jun 2023 597

ISU Harghita Buletin informativ 06.06.2023

06 Jun 2023 690

Sute de misiuni ale pompierilor ISU Dobrogea în minivancanța de Rusalii

06 Jun 2023 882

Poliția de Frontieră Rezultate în perioada minivacanţei de Rusalii. Care a fost cea mai cea mai tranzitată frontieră

06 Jun 2023 990

Pericol în trafic la Constanța! Mai mulți șoferi drogați, depistați în minivacanța de Rusalii

05 Jun 2023 1030

Județul Constanța Sute de amenzi aplicate de polițiști în minivacanța de 1 iunie și Rusalii

05 Jun 2023 932

Cum se circulă pe DN39 Mangalia-Constanța, în zona Eforie Nord (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Jun 2023 1664