Exercițiu militar în Delta Dunării! Zeci de militari de la Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” s-au antrenat în cadrul „Riverine Spartan 23” (GALERIE FOTO)

Fortele Navale RomâneVedeta blindată 176 „Rahova” și peste 150 de infanteriști marini de la Regimentul 307 Infanterie Marină „Heracleea” au desfășurat în teren și pe Fluviul Dunărea, în perioada 30 iunie - 5 iulie, Exercițiul „Riverine Spartan 23”.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Navale, infanteriștii marini și echipajul vedetei blindate au exersat, în nordul Dobrogei, conform unui scenariu fictiv, acțiuni tactice ofensive pentru blocarea și neutralizarea desantului aerian al inamicului debarcat în zona lagunară Razelm-Sinoe, precum și secvențe de apărare a infrastructurii critice din Delta Dunării împotriva unor acțiuni ale forțelor aeropurtate agresoare din zona de coastă.

Pregătirea infanteriștilor marini are ca scop creșterea nivelului de reacție imediată în executarea acțiunilor tactice terestre, fluviale și amfibii, în scopul apărării și asigurării securității zonei costiere și a elementelor de infrastructură critică din aria de responsabilitate.

„De asemenea, subunitățile de infanterie marină mai pot fi angajate și în operații în sprijinul păcii, operații de evacuare a necombatanților, în acțiuni de combatere a amenințărilor neconvenționale (terorism și piraterie) și în operații de asistență umanitară (în mediul maritim).
Regimentul 307 Infanterie Marină se instruiește pentru implementarea capabilităților pentru operații amfibii, în conformitate cu standardele NATO şi ale infanteriei marine din armatele țărilor aliate“ - au precizat reprezentanții Forțelor Navale Române.

Citește: 

13 ani de la tragedia aviatică de la Tuzla! 12 militari au pierit într-un cumplit accident (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.