Federaţia Sanitas anunță deschiderea conflictului de muncă

Sursa foto: Facebook





 
  • Federaţia Sanitas din România anunţă deschiderea conflictului de muncă pentru ca întregul personal medical, personal nemedical (TESA), personal auxiliar, contractual sau funcţionari publici din DSP, precum şi salariaţi de toate specialităţile din domeniul asistenţei sociale să-şi recupereze drepturile neacordate până acum, a anunţat FSR, potrivit Agerpres.

„Vă întrebaţi de ce ne găsim în această situaţie şi de ce nemulţumirea colegilor noştri din sănătate şi asistenţă socială a ajuns la limită? Iată motivele: Creşterile salariale legale prevăzute în actuala Lege a salarizării pentru majoritatea angajaţilor din cele două sisteme s-au blocat succesiv, începând cu finalul anului 2021; Sporurile pentru condiţii de muncă ce au fost menţinute la nivelul cuantumului avut în luna decembrie 2018 pentru toate categoriile de personal medico-sanitar şi auxiliar (inclusiv TESA) cu excepţia medicilor şi a asistenţilor medicali; Sporurile, plata gărzilor, a activităţii prestate în ture, a orelor de noapte sunt calculate prin raportare la salariul din 2018, nu la salariul actual de bază aşa cum este normal; Orele suplimentare nu sunt plătite, deşi legea prevede acest lucru; Indemnizaţia de hrană este calculată prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară din luna decembrie 2018; Indemnizaţia de vacanţă nu a fost acordată, deşi ea este prevăzută de Legea 153/2017; Voucherele de vacanţă sunt în continuare menţinute la valoarea de 1.450 lei/salariat, deşi ele, conform legii, ar fi trebuit raportate la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare pe anul în curs; Indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor este menţinută la nivelul din decembrie 2018, deşi legea prevede că trebuie să fie în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare pe anul în curs", spune Federaţia Sanitas.


În plus, nu este respectată prevederea legală din Legea 153/2017 conform căreia, începând cu anul 2023, salariile de bază se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, respectiv 3.300 de lei.

„Şi peste toate acestea, blocarea repetată a posturilor vacante a condus la o lipsă de personal nemaiîntâlnită în ultimii 20-30 de ani, motiv pentru care personalul este suprasolicitat, nemotivat şi determinat să îşi caute alte locuri de muncă! În consecinţă, declanşăm conflictul colectiv de muncă pentru ca întregul personal medical, personal nemedical (TESA), personal auxiliar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri) personal contractual sau funcţionari publici din DSP, salariaţi de toate specialităţile din asistenţă socială etc. să-şi recupereze drepturile neacordate până acum", scrie FSR.

Citește și
Personalul TESA din sănătate anunță o demonstrație de protest

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Tema evenimentului de anul acesta - „Planeta noastră, sănătatea noastră”

07 Apr 2022 2053

Federația Sanitas din România prezintă situația vaccinării personalului din Sănătate

09 Aug 2021 1424

Editorial Sănătatea nu renunţă la proteste. Cine are de suferit cel mai mult

05 May 2018 2504

Miting al sindicatelor din Sănătate în Capitală. Participă câteva mii de oameni. Sunt prezenți și sindicaliști din Constanța. Lista revendicărilor

19 Oct 2017 2360

Federaţia SANITAS cere respingerea CETA pentru că nu este un acord bun pentru cetățeni

23 Jun 2016 1818

Federaţia Sanitas, mulţumită că sănătatea a devenit în al 12-lea ceas domeniu prioritar pentru Guvern

18 May 2016 2700

Federaţia Sanitas din România continuă protestele

25 Apr 2016 1839

Federaţia Sanitas din România a pichetat astăzi Parlamentul României

20 Apr 2016 2410