"Fermierii, în 2024, nu vor avea o dificultate în agricultura din România". Anunțul lui Florin Barbu

foto: Unsplash
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, i-a asigurat, luni, pe fermierii din judeţul Mureş că în acest an nu vor întâmpina dificultăţi şi că toate aspectele asumate în urma negocierilor cu colegii lor se regăsesc în Monitorul Oficial, iar unele vor fi reglementate în perioada următoare.

"Ştiu problemele cu care se confruntă fermierii români, ştiu revendicările pe care le au, am avut discuţii foarte importante atât cu fermierii din stradă, cât şi cu formele asociative. Vreau să liniştesc încă o dată fermierii români că procesele verbale pe care le-am încheiat, atât cu protestatarii din zona de Afumaţi, cât şi cu fermierii din formele asociative, toate lucrurile asumate prin acele procese verbale, o parte dintre ele deja sunt publicate în Monitorul Oficial. Şi săptămâna aceasta urmează celelalte acte normative şi cred că finanţarea pe care Ministerul Agriculturii o are pentru anul 2024 şi actele normative pe care noi le vom asuma în Guvernul României, fermierii în anul 2024 nu vor avea o dificultate în agricultura din România", a declarat ministrul Florin Barbu.

Fermierii din judeţul Mureş i-au prezentat, luni, ministrului Agriculturii, o listă cu 13 revendicări, între acestea fiind şi interzicerea de îndată a tranzitului şi a importurilor de cereale, seminţe oleaginoase, şroturi şi alte produse agroalimentare din Ucraina, inclusiv a celor care figurează în acte ca provenind din Republica Moldova, Ungaria sau alte ţări, dar având la bază proveninenţa din Ucraina.

Între revendicări, fermierii mureşeni au cerut demersuri la Bruxelles pentru acordarea de subvenţii egale cu celelalte state din Uniunea Europeană, dar şi compensarea pierderilor suferite de către fermieri în anul 2023 datorită importurilor necontrolate din Ucraina.

În plus, fermierii au cerut actualizarea ajutorului de stat pentru motorina folosită în agricultură, diferenţierea ajutorului de stat pentru motorină în funcţie de panta terenurilor şi dificultatea de exploatare a acestora, întrucât în zonele deluroase specifice Transilvaniei este imposibilă încadrarea în plafonul de 78 de litri la hectar.

S-a mai solicitat verificarea calităţii laptelui la punctele vamale, rezolvarea plăţii pe Controlul Oficial al Producţiilor (COP) şi pentru animalele înscrise într-un Registru Genealogic (RG), publicarea de către Ministerul Agriculturi până la 30.01.2024 a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru accesarea bunăstării la vaca de lapte sau de carne.

De asemenea, fermierii mai doresc urgentarea achitării subvenţiilor pe suprafaţă, respectiv pe bovine de lapte/carne, suine şi păsări, pentru organizarea finanţării campaniei de primăvară 2024 şi solicitarea adresată Comisiei Europene pentru aprobarea derogării de la GAEC 7 şi 8.

Fermierii au cerut să fie consultaţi înaintea elaborării a noii legi a arendei, obligativitatea prezentării dovezii de fermier activ la depunerea cererii pentru subvenţii la APIA, măsuri pentru reducerea populaţiei de urşi şi păstrarea facilităţii anterioare datei 01.11.2023 privind scutirea de la plata CASS.


foto: Agerpres.ro 




Citește și: 

Dialogul cu fermierii s-a încheiat cu un proces verbal. Anunțul ministrului de resort, Florin Barbu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 613

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 811

Premierul Marcel Ciolacu discută cu retailerii despre plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

29 Jan 2024 574

Dacian Cioloș Ministrul Agriculturii nu a mai ajuns cu cererile fermierilor „la masa discuţiilor" de la Bruxelles

23 Jan 2024 768

Parchetul European a intrat pe fir! Familia preotului Iscru, din Dăeni, fiul senatorului PSD Paul Stănescu și stuful transformat în pășune, în mandatul pesedistului Florin Barbu. Firmele implicate (DOCUMENTE)

23 Jan 2024 13469

Două OUG în discuţie pentru credite cu dobânzi avantajoase dedicate fermierilor români

22 Jan 2024 718

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii!

18 Jan 2024 643

Ministrul Agriculturii susține că își dorește continuarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

17 Jan 2024 533

Ministrul Agriculturii şi retailerii discută miercuri despre măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

17 Jan 2024 500

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu face un apel către fermieri să meargă acasă

16 Jan 2024 730

Ministrul Agriculturii Măsura privind plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază ar putea fi prelungită

15 Jan 2024 742

Ministrul Agriculturii Acciza la motorina utilizată în agricultură va fi suportată integral de Ministerul Agriculturii şi în anul 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 932

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 855

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 860

Dialogul cu fermierii s-a încheiat cu un proces verbal. Anunțul ministrului de resort, Florin Barbu

13 Jan 2024 816