Actualitate

Fost șef al DSVSA Constanța Cine este Geronimo Brănescu, din fruntea ANSVSA, cel care trebuie să gestioneze grava problemă a pestei porcine (documente)

Pe 12 februarie 2018, Viorica Dăncilă a luat decizia, publicată în Monitorul Oficial al României, ca Geronimo Răducu Brănescu să fie numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA). De la numirea sa, a început şi haosul provocat de pesta porcină africană, care a decimat populaţia suină din România, ultimul bilanţ arătând că peste 60.000 de porci au fost ucişi, numărul acestora crescând de la o zi la alta.
 
Este unul dintre cei mai grei ani pentru fermierii din sud-estul şi nord-vestul României, pesta porcină africană afectând producţia de carne de porc. Suinele sunt sacrificate de ANSVSA.
 
Pesta porcină africană a coincis cu venirea în fruntea autorităţii a lui Geronimo Brănescu, cel care a activat câţiva ani la Direcţia Sanitar-Veterinară de la Constanţa. Sunt voci care critică dur modul său de abordare cu privire la această problemă, pe motiv că nu au fost luate măsurile necesare la timpul lor, extinderea pestei putând fi evitată dacă erau luate decizii de izolare şi exterminare a focarelor din nordul ţării şi din Tulcea.
 
Mandatul său la conducerea ANSVSA se întinde pe o perioadă de cinci ani. Trebuie precizat că el a mai fost numit o dată în fruntea acestei instituţii în 2017, de premierul Sorin Grindeanu. Cariera sa în această instituţie a mai avut un punct culminant în 2012, când a fost numit director executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor Constanţa. El este, de asemenea, fondator al Asociaţiei Crescătorilor de Cai din Dobrogea „Hippontica“. De asemenea, este cunoscut pentru pasiunea sa pentru porumbei.
 
Înaintea acestor funcţii de conducere, Geronimo Brănescu a fost medic coordonator, între 2010 şi 2012, la Circumscripţia Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor Feteşti. În 2009, a fost director la DSV Constanţa, iar între 2002-2009 a fost medic şef la DSV Feteşti. În perioada 1999-2002 a fost manager al grupului de firme Pas Press & Farmmarc Impex SRL. Între 1993 şi 1999 a fost medic-şef la DSV Unirea, judeţul Călăraşi. A lucrat ca medic veterinar din 1991 până în 1993, la o societate din comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa.
 
Brănescu a absolvit Liceul Industrial din Feteşti în 1984, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară din capitala României, între 1984 şi 1990. Între 2001 şi 2007 a urmat doctoratul la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
 
Conform celei mai recente declaraţii de avere, completată la data de 14 iunie 2018, aferentă anului fiscal 2017, averea lui Brănescu nu este de neglijat. La Feteşti are trei terenuri agricole, dobândite în anul 1993, prin Legea 18, şi cumpărate în 2005, respectiv 2015, având suprafeţele de 0,5, 2,5 şi 5 hectare. De asemenea, în 2016, a achiziţionat un teren agricol la Borduşani. În Feteşti mai are două terenuri intravilane, de 2 ha şi de 3,1 ha. La Şirnea deţine un teren forestier de 7,75 ha, cumpărat în 2009, dar şi un teren intravilan de 800 mp, achiziţionat în 2004.
 
Preşedintele ANSVSA este un mare iubitor de artă, având acasă o colecţie impresionantă de picturi clasice, cu o valoare de aproximativ 50.000 de euro.
 
La Constanţa, şeful ANSVSA deţine un apartament de 60 de metri pătraţi, cumpărat alături de soţie în anul 2016. De asemenea, la Feteşti deţine o casă de locuit de 270 mp, construită în anul 2000. Soţii Brănescu deţin un autoturism Land Rover RS, cumpărat în 2012, dar şi două remorci Geraldy, din 2007, respectiv 2009.
 
În anul 2017, Geronimo Brănescu a câştigat de la ANSVSA suma de 78.779 de lei, iar soţia, care lucrează la farmacia Dona, a încasat 43.576 din salariu, a primit bonuri de masă de 1.998 de lei, dar şi bonuri cadou de Paşte şi Crăciun în valoare de 300 de lei. De asemenea, în document este menţionată şi alocaţia fiicei (1.008 lei).
 
Conform declaraţiei de interese, Geronimo Brănescu este asociat unic la Farmmarc Impex SRL Feteşti, dar şi asociat cu 98% cotă de participare la Farmmarc Research & Industries SRL. De asemenea, este membru în cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România, dar şi al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România.
 
În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale lui Geronimo Brănescu, precum și CV-ul acestuia. 
 
Citeşte şi: 
 
Fost director al Direcției Sanitar Veterinară Constanţa numit președinte al ANSVSA. Care este noutatea deciziei semnate de premierul Dăncilă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evoluţia pestei porcine. Care este zona cu cele mai multe focare

19 Sep 2018 548

Judeţul Constanţa Noi focare de pestă porcină lichidate

18 Sep 2018 583

Judeţul Constanţa. Proprietari de porci afectaţi de pestă porcină, despăgubiţi

07 Sep 2018 876

Evoluţia pestei porcine africane, la zi! Peste 100.000 de porci au fost ucişi

07 Sep 2018 527

Oficial de la ANSVSA! Cum a apărut pesta porcină africană în România şi cât de rezistent este virusul

07 Sep 2018 1647

ANSVSA. Care este evoluţia Pestei Porcine Africane în Dobrogea

29 Aug 2018 1246

Focare de pestă porcină africană în Topalu și Mircea Vodă. Ce măsuri excepţionale au luat autorităţile din Constanţa

17 Aug 2018 463

Ministrul Ioan Deneş explică Situaţie critică în judeţul Constanţa şi Delta Dunării. Câţi mistreţi vor fi ucişi şi ce se întâmplă cu vacile localnicilor (galerie foto)

15 Aug 2018 1751

Oficial ANSVSA Au fost închise primele focare de pestă porcină africană

13 Aug 2018 1251

Zeci de porci mistreţi din Dulceşti îşi aşteaptă sentinţa! Se fac pregătiri pentru uciderea lor

07 Aug 2018 1146

Pesta porcină africană. Care sunt focarele din Constanţa. Metode folosite pentru uciderea porcilor

06 Aug 2018 4220

Pesta porcină africană - boala cu o rată de mortalitate de 100%. Cum recunoşti afecţiunea?

04 Aug 2018 2364

Numărul focarelor de pestă porcină africană în România a ajuns la 524. Ce spune președintele ANSVSA

01 Aug 2018 684

Două cazuri de pestă porcină africană, confirmate în comuna Giurgeni „Focarul de infecţie îl provoacă şi îl răspândesc ei!“, acuză locuitorii

24 Jul 2018 1945

Mesaj important transmis de primarul Gabriela Iacobici locuitorilor din comuna Grădina şi satul Cheia

14 Jul 2018 1065

Comandamentul pentru reducerea efectelor produse de pesta porcină africană, reunit la Palatul Victoria

03 Jul 2018 836

Măsuri în regim de urgență privind pătrunderea pestei porcine africane pe teritoriul României

08 Mar 2017 751

Litoral TV Alertă de pestă porcină africană, la Tulcea

03 Jun 2014 1115