„Grizzly", reconfirmat şef al Tomis Marina Management

cap_6.jpgValentin Gheorghe Ionescu, inculpat în dosarul retrocedărilor alături de primarul Radu-Ştefan Mazăre şi de preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, s-a ales cu mandatul de administrator al SC Tomis Marina Management SRL, prelungit.

Prin Hotărârea 4 din 24 iunie a.c., Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, reprezentată prin Ionescu, şi SC Euromarina SA; reprezentată prin Mustafa Nihat Demirel şi Hassan Malik Kececioglu, în calitate de asociaţi ai SC Tomis Marina Management SRL, au decis prelungirea mandatului celui căruia i se spune Grizzly, fost coleg de Institut de Marină cu primarul şi cu Nicuşor.

Tomis Marina Management este antreprenorul general al proiectului Marina Tomis, care ar fi trebuit finalizat de ceva vreme. Afacerea îşi are începutul în 2005. În acea vreme, sub conducerea lui Gheorghe Moldoveanu, Administraţia Porturilor Maritime a concesionat Portul Turistic Tomis, pentru 25 de ani, firmei Sisteme Internaţionale de Afaceri SA. SIA este unul dintre business-urile lui Valentin Gheorghe Ionescu (VGI). Afacerea a fost considerată în presa vremii unul dintre tunurile conducerii CN APMC. În 2005, SIA era deţinută, în proporţie de 80%, de Valentin Gheorghe Ionescu. În afacerea „Marina Tomis" a intrat, în 2007, SC Sisteme Integrate de Afaceri, transformată pe 8 octombrie 2007, la numai trei luni de la înfiinţare, în SC Tomis Marina Management. Rolul primit: antreprenor general al lucrărilor. Evident, acţionar în noua societate era şi este în continuare SIA lui VGI, alături de Euromarina, care a intrat puţin mai târziu în business.

Euromarina_-_portul_turistic_tomis.jpg

„Cesionar cumpărător de drepturi succesorale"

Într-o Adunare Generală a Acţionarilor, Tomis Marina Management s-a decis ca firma turcilor, SC Euromarina SA, să se implice în afacere, dar numai în urma virării unui aport la capital de 7.300.000 de lei. Adică o sumă mai mare probabil decât redevenţa pe care SIA o plăteşte la APMC pentru toţi cei 25 de ani de concesiune. Aşa au ajuns otomanii în marina noastră. Trebuie menţionat faptul că, în 2005, anul închirierii, s-a vehiculat faptul că redevenţa pe care Sistemele lui Ionescu o plătesc pentru Portul Turistic Tomis este de numai „câteva mii de euro pe lună", sumă infimă pentru importanţa obiectivului închiriat. Aşadar, în AGA din 15 februarie 2008, Sisteme Internaţionale de Afaceri, reprezentată de Alina Ionescu şi de SC Euromarina SA, prin Hasan Malik Kececioglu şi Mustafa Nihat Demirel, se înţeleg asupra cooptării societăţii otomane în afacere, dar numai „la data vărsării efective a contribuţiei la capitalul social", care avea să aibă loc „la sfârşitul zilei de 22.02.2008". Cum turcii şi-au ţinut promisiunea, Euromarina a ajuns să deţină 50% din afacerea „Marina".

Valentin Gheorghe Ionescu este un nume des întâlnit în peisajul afaceristic constănţean. Implicat în business-uri cu eoliene, terenuri şi centre comerciale, Ionescu a... crescut cu Radu Mazăre, cei doi fiind colegi în Institutul de Marină şi, probabil, acela fiind punctul de plecare al prieteniei şi colaborării lor. În comunicatul remis de Direcţia Naţională Anticorupţie în octombrie 2008, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa, Habitat şi Ambient SA, apare la capitolul „cesionari cumpărători de drepturi succesorale". Potrivit Registrului Comerţului, Grizzly este implicat în societăţi precum Societatea Naţională de Distribuţie SA, Euro Pro Construct, Compania de Servicii şi Consultanţă, Compania de Tutun şi Ziare, Habitat şi Ambient, Rezident Com. Sisteme Internaţionale de Afaceri este asociat persoană juridică în Autorenco SA, Gravel Cons, Agexcam International LTD, Medirom Communications Group, Est Capital DV şi Arora Construct Invest.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2335

Al cui rămâne Portul Tomis Constanța? Tomis Marina Management, contract până în decembrie 2024. Compania cere prelungirea până în 2040

17 Mar 2024 3038

Decizii luate de asociații firmei care deține concesiunea Portului Tomis din Constanța

19 Jul 2023 1277

Mandat prelungit pentru unul din administratorii Tomis Marina Management SRL

14 Oct 2021 1970

Decizii importante ale turcilor de la Euromarina, cei care dețin 50% din afacerea Portul Turistic Tomis

30 Jun 2021 9528

Un asociat important s-a retras din Tomis Marina Management SRL. Despre cine este vorba

09 Nov 2019 4872

Asociat nou în societatea Tomis Marina Management, antreprenorul general al Portului Turistic Tomis

20 Sep 2019 2876

Administrator nou la societatea Tomis Marina Management

07 Sep 2019 2671

Tomis Marina Management, firmă apropiată lui Radu Mazăre, are un administrator nou

07 Sep 2018 5760

S-a schimbat forma juridică a societăţii Euromarina. Legătura cu Portul Turistic Tomis

02 Aug 2017 3175