Grupul de Comunicare Strategică Precizări despre cele patru cazuri de coronavirus din România


Astăzi, 3 martie, a fost confirmată a patra persoană purtătoare a virusului COVID – 19 (coronavirus), pe teritoriul României.

Bărbatul a intrat în contact direct cu persoana din Timișoara, depistată pozitiv în data de 28 februarie a.c.

În urma confirmării contactării virusului de către cetățeanul din Timișoara, a fost luată decizia transportării acestuia cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. În acest moment, acesta nu prezintă stări febrile sau alte simptome specifice infectării cu COVID-19 (coronavirus).

Pentru cele două familii care locuiesc în proximitatea domiciliului bărbatului depistat pozitiv cu COVID-19 (coronavirus) a fost luată măsura auto-izolării la domiciliu, toate aceste persoane fiind monitorizate medical.

Până la data de 3 martie au fost prelucrate, în cele cinci centre de la nivel național, 551 de probe prelevate de la persoanele care au sosit în România din zone afectate sau care au intrat în contact cu persoanele confirmate ca fiind infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Dintre acestea doar 4 au ieșit pozitive, restul de 547 de probe analizate fiind cu rezultat negativ, adică persoanele testate nu sunt purtătoare ale virusului.

În continuare, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 37 de persoane, iar 9639 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.

Cele cinci persoane internate la Spitalul clinic CF Constanța au fost scoase din carantină instituționalizată și transportate la domiciliu pentru a continua perioada de izolare.


Această decizie a fost luată după ce ultimele două teste, efectuate la interval de 24 de ore între ele, ieri și astăzi, au avut rezultat negativ.

Cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu le recomandăm să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află.

Primul pacient diagnosticat pe teritoriul României ca fiind infectat cu virusul COVID-19 a fost declarat vindecat și urmează să fie externat.

Precizăm că cele trei persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara și sunt în stare stabilă.

Se reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800 800 358. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la o linia dedicată +4021.320.20.20.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 494

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 531

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 670

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 847

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 691

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 830

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 802

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 987

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 825

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 730

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 966

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 764

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 743

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 760

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1060