Guvern Secretarul de stat, Mihai Dodu a fost schimbat la recomandarea Corpului de Control al premierului. 42 din cele 60 de asociații de revoluționari au acuzat nereguli

Sursa foto: Linkedin
 
  • Surse guvernamentale au declarat joi că demiterea secretarului de stat Mihai Dodu s-a făcut după ce Corpul de Control al premierului a semnalat nereguli la Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului communist, potrivit Știripesurse.ro .

Conform sursei citate, Corpul de Control i-a trimis premierului, înainte de Crăciun, concluziile unei anchete desfășurate la instituția condusă de Mihai Dodu, inspecția arătând că s-ar fi anulat prin nerespectarea unor prevederi legale zeci de certificate de „Luptător cu Rol Determinant” la Revoluţia din 1989, că anularea s-a realizat în lipsa avizelor comisiei parlamentare, precum și fără anularea în instanță a certificatelor deja emise.

Corpul de control a remarcat că persoane minore la data Revoluției ar benefia de diverse facilități și au titlu de erou-martir și că ar trebuie verificări suplimentare în acest sens.
Verificările s-au făcut după ce 42 din cele 60 de asociații de revoluționari au acuzat nereguli, iar Corpul de Control al premierului s-a autosesizat.
 
Citește și
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Public pe anul 2023

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima reacție a lui Mihai Dodu după demiterea din Guvern „Graba trădează nişte sentimente / 1.500 de certificate de revoluţionari urmau să fie anulate”

28 Dec 2023 781