Prima reacție a lui Mihai Dodu după demiterea din Guvern „Graba trădează nişte sentimente / 1.500 de certificate de revoluţionari urmau să fie anulate”






 
  • Mihai Iulian Dodu, demis de premierul Marcel Ciolacu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, afirmă că decizia este una politică, iar ”graba” cu care a fost luată ”trădează nişte sentimente”, potrivit Știripesurse.ro.
 
El arată că „măcar 1.500 de certificate de revoluţionari urmau să fie anulate” în perioada următoare, prin repunerea în discuţie a situaţiei oraşelor cu rol determinant la Revoluţia din 1989.

„Nu am niciun argument, este doar o decizie politică. Postul este politic. Desigur că se poate lega foarte clar de cazul premierului Ciolacu. Din momentul în care, conform legii, cazul premierului trebuia să intre în comisie (de analiză a dosarului de revoluţionar – n.r.), a început cumva numărătoarea inversă în ceea ce priveşte rămânerea mea în funcţie”, a declarat Mihai Dodu.

Întrebat dacă prin numirea unui nou şef al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, s-ar putea opri dosarul de la Tribunalul Buzău, prin care premierul Marcel Ciolacu contestă decizia de retragere a certificatului, Dodu a afirmat că se aşteaptă la „şicane” ale Serviciului Juridic al SSR, „să nu semneze delegaţiile de plecare la Buzău pentru juristul instituţiei”.
 

„Şicane din interior, astfel încât să nu ştie presa, dar de fapt să câştige în instanţă Marcel Ciolacu. Şi să se spele situaţia”, a susţinut el.

 
Citește și
Secretarul de stat, Mihai Dodu a fost schimbat la recomandarea Corpului de Control al premierului. 42 din cele 60 de asociații de revoluționari au acuzat nereguli
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 250

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 399

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 616

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 353

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 251

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 703

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 297

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 511

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 439

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 336

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 785

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 428

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 871

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 434

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 506