Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți








 
  • Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
 Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin,  potrivit Agerpres.  .
 
 

„Guvernul a inclus azi, prin ordonanţă de urgenţă, şi o măsură socială de ordin medical, de asemenea mult aşteptată, şi anume scutirea de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical în cazul gravidelor, al mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă", a precizat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.


El a precizat că măsura se aplică şi în cazul concediilor postnatale. 

Citește și
Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rechemare produs Chicken Nuggets, de la LIDL, posibil contaminat cu Salmonella

03 Apr 2024 535

Armonia Hospital Constanța Brașovul găzduiește Caravana „Da, Pot!”, un eveniment dedicat gravidelor și mămicilor

22 Jan 2024 877

Este oficial. Gravidele şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casierii, ghişee, loc de parcare și case de marcat!

24 Sep 2023 1522

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege! Vizate femeile însărcinate

20 Sep 2023 897

Un nou vaccin pentru gravide a fost aprobat în SUA

22 Aug 2023 831

Anchetă la Secția Exterioară Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență ,,Mavromati” Botoșani după decesul unei paciente gravide

22 Aug 2023 933

Codul Muncii modificat Părintele singur nu mai poate fi obligat să lucreze tură de noapte

01 Jun 2023 2016

Proiect vizând reducerea numărului de sarcini în rândul minorelor În noua lege a educației, incluse și extinse măsurile deja pilotate sau în curs de pilotare în Constanța (FOTO)

25 May 2023 942

Intervenții ale pompierilor pentru salvarea unor femei însărcinate blocate în mașini înzăpezite (GALERIE FOTO)

28 Jan 2023 1222

Guvernul României a decis să trimită în Ucraina o a doua tranşă de ajutoare (VIDEO)

27 Feb 2022 1799

Vaccinurile cu ARN mesager sunt sigure pentru femeile însărcinate. Anunțul Agenţiei Europene pentru Medicamente

18 Jan 2022 1181

Ministerului Sănătății Fonduri suplimentare pentru vaccinarea copiilor de 14 ani și a gravidelor

14 Oct 2021 2164

Săptămâna viitoare începe campania anuală de vaccinare antigripală gratuită

07 Oct 2021 1222

Morcovul și numeroasele sale beneficii

06 Oct 2020 2917

Coronavirus. Arad O gravidă a murit în timpul transferului între spitale

30 Jul 2020 1587