Un nou vaccin pentru gravide a fost aprobat în SUA

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: pixabay.com
  • Vaccinul dezvoltat de gigantul farmaceutic Pfizer, comercializat sub numele de Abrysvo, vizează virusul respirator sinciţial (VRS), care poate provoca în formele sale cele mai severe pneumonii şi bronşiolite.

Autorităţile de reglementare medicală din Statele Unite au autorizat pentru prima dată, luni, un vaccin administrat femeilor însărcinate cu scopul de a-i proteja pe bebeluşi împotriva bronşiolitei, o infecţie respiratorie potenţial periculoasă, în special pentru nou-născuţi, informează Agerpres.

Vaccinul dezvoltat de gigantul farmaceutic Pfizer, comercializat sub numele de Abrysvo, vizează virusul respirator sinciţial (VRS), care poate provoca în formele sale cele mai severe pneumonii şi bronşiolite.

Noul vaccin a fost autorizat pentru femeile ale căror sarcini sunt cuprinse între 32 şi 36 de săptămâni, a anunţat Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) într-un comunicat. Serul este administrat în doză unică prin injecţie musculară.

Copiii vor fi protejaţi astfel în timpul primelor lor şase luni de viaţă, a precizat FDA, graţie anticorpilor transmişi de mamele bebeluşilor.

Acelaşi vaccin a fost autorizat deja în mai 2023 în Statele Unite pentru persoanele de peste 60 de ani.

Serul a fost aprobat în luna iulie şi de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) - atât pentru bebeluşi, cât şi pentru persoanele vârstnice -, însă Comisia Europeană trebuie să ia o decizie în privinţa comercializării sale pe piaţa din Uniunea Europeană.

Acest virus „reprezintă o cauză comună de îmbolnăvire la copii, iar bebeluşii se află printre cei care prezintă cel mai mare risc de a dezvolta o boală gravă, ceea ce poate să ducă la spitalizări“, a declarat Peter Marks, un oficial din cadrul FDA, care a lăudat această nouă opţiune ce există împotriva unei maladii „potenţial fatale“.

Cursă a laboratoarelor farmaceutice


Epidemiile de VRS, un virus extrem de contagios, sunt sezoniere.

Iarna trecută, spitalele au fost foarte aglomerate pe ambele ţărmuri ale Atlanticului din cauza unei epidemii de o amploare impresionantă.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie de sănătate publică din Statele Unite, urmează să recomande la rândul său autorizarea noului vaccin înainte ca imunizările să poată să înceapă.

Statele Unite înregistrează în fiecare an între 58.000 şi 80.000 de spitalizări asociate cu acest virus la copiii cu vârste mai mici de cinci ani, precum şi între 100 şi 300 de decese, potrivit CDC. Virusul respirator sinciţial reprezintă prima cauză de spitalizare pentru bebeluşii din Statele Unite.

După decenii de cercetări medicale, laboratoarele farmaceutice s-au înscris într-o veritabilă cursă contra cronometru pentru a obţine o cotă cât mai mare dintr-o piaţă estimată la mai multe miliarde de dolari.

Gigantul farmaceutic britanic GSK a obţinut la începutul lunii mai prima aprobare din lume emisă pentru un vaccin împotriva bronşiolitei, acordată de FDA pentru adulţii de peste 60 de ani. Grupul Pfizer a obţinut la scurt timp după aceea o autorizaţie similară.

Compania Moderna este înscrisă şi ea în această cursă.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au autorizat recent şi un tratament preventiv împotriva bronşiolitei dezvoltat în comun de AstraZeneca şi Sanofi. Dedicat bebeluşilor, Nirsevimab (comercializat sub numele de Beyfortus) nu este un vaccin propriu-zis, dar funcţionează în baza aceluiaşi scop preventiv.

CDC a recomandat la începutul lunii august autorizarea unei injecţii cu acest anticorp monoclonal pentru toţi copiii cu vârste mai mici de opt luni, născuţi cu puţin timp înainte sau chiar în cadrul primului lor sezon epidemic.

Citește și:

Rihanna, în culmea fericirii! A devenit mamă pentru a doua oară

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 777

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 557

MApN prin UM 02464 București achiziționează vaccin împotriva febrei galbene. Doze vor ajunge și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța (DOCUMENT)

25 Feb 2024 781

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a cumpărat servicii de ecarisaj

13 Feb 2024 858

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 882

Riscul de tulburări menstruale este „uşor crescut" în cele trei luni de la administrarea unui vaccin anticovid

24 Jan 2024 718

OMS În Europa, numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant

23 Jan 2024 720

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 775

Constanța, în topul județelor unde au fost raportate mai multe cazuri de gripă. Un nou deces, la nivel național

04 Jan 2024 1103

Dosarul vaccinărilor presupus false de la Mangalia. Fiul primarului din 23 August a contestat controlul judiciar. Răspunsul instanței (MINUTA)

18 Dec 2023 1224

Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19. Oficial de la DNA despre acuzațiile aduse fostului ministru

08 Dec 2023 770

Fostul ministru, Ioana Mihăilă la DNA „Mi s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021“

08 Dec 2023 692

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 762

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 669

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 729