Guvernul României „Libertatea presei trebuie protejată şi niciun jurnalist nu poate fi ameninţat, intimidat sau agresat“

Guvernul RomânieiGuvernul subliniază că libertatea presei trebuie protejată şi niciun jurnalist nu poate fi ameninţat, intimidat sau agresat, a transmis, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, în legătură cu sentinţa de condamnare a celor implicaţi în ameninţarea jurnalistei Emilia Şercan.

"Guvernul subliniază că libertatea presei trebuie protejată şi niciun jurnalist nu poate fi ameninţat, intimidat sau agresat. Constituţia României garantează libertatea de exprimare, care este valoare de bază a unui stat democratic. Este şocantă gravitatea acestui caz, încheiat cu condamnarea celor implicaţi în ameninţarea unui jurnalist de investigaţie. Instituţiile responsabile au datoria tragerii la răspundere a celor vinovaţi în toate investigaţiile aflate în derulare. Oricine ajunge să comită astfel de fapte trebuie să răspundă în faţa legii", a declarat Cărbunaru, potrivit unui comunicat al Guvernului citat de Agerpres.ro


Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi definitiv, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnare definitivă în dosarul șantajării jurnalistei Emilia Șercan. Ce pedepse au primit foștii șefi ai Academiei de Poliție

21 Jul 2022 1514

Scriitorul Gabriel Liiceanu, scrisoare către premierul Nicolae Ciucă „Am dedus acest straniu și îngrijorător comportament al autorităților statului nostru“

07 Apr 2022 1133

Oficial de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție despre cazul jurnalistei Emilia Șercan

05 Apr 2022 1141

Oficial de la MAI. Precizări despre amenințarea jurnalistei Emilia Șercan

05 Apr 2022 1506

Chestorul de poliție Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, trimis în judecată de DNA

18 Sep 2019 2488

Noi audieri în Dosarul Microsoft

10 Oct 2014 2216

Cine sunt denunțătorii din Dosarul Microsoft

02 Oct 2014 2185