Hunedoara Femeia la care a fost confirmat coronavirusul fusese amendată pentru nerespectarea regimului de izolare

Femeia de 26 de ani, din judeţul Hunedoara, la care a fost confirmată, marţi, infecţia cu COVID-19, a fost amendată, cu câteva zile înainte, cu 10.000 de lei, pentru că nu a respectat regimul de autoizolare la domiciliu, deşi i se comunicase că trebuie să rămână acasă după ce s-a întors din Italia, scrie agerpres.ro. 

Femeia este în stare stabilă şi a fost transportată, în cursul nopţii, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, conform procedurilor, a informat Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică (CJCIP) Hunedoara.

"Precizăm că de la sosirea în ţară, din Italia (zona Veneto), în data de 1 martie 2020 a fost informată, atât la graniţă, cât şi de către ofiţerul de gardă al DSP Hunedoara, să se autoizoleze la domiciliu. A fost monitorizată telefonic şi nu a relatat prezenţa niciunui semn sau simptom de infecţie acută respiratorie sau pentru o altă afecţiune", se arată într-un comunicat al CJCIP Hunedoara, remis AGERPRES.

Pe 6 martie, DSP Hunedoara a fost informată de conducerea spitalului şi de reprezentanţii Inspectoratul de Jandarmi Judeţean care monitorizează persoanele aflate în izolare, că femeia a fost internată cu dureri lombare. Pacienta a fost izolată în spital şi tratată de boala de care suferea, cu monitorizarea continuă a stării sale de sănătate.

Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, fără să anunţe, în prealabil, DSP Hunedoara, femeia a fost amendată cu 10.000 lei.

Ulterior, Serviciul de gardă al DSP Hunedoara a fost informat, luni seara, că femeia are febră. Personalul DSP Hunedoara s-a deplasat şi a recoltat probe pentru determinarea virusului COVID-19, care au fost trimise la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara, rezultatul pozitiv fiind primit marţi seara. Pacienta a fost transportată, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.

În ceea ce priveşte celelalte două cazuri de infecţie cu coronavirus din judeţul Hunedoara, bărbatul de 45 de ani şi fiica acestuia, de 16 ani, se află sub supraveghere medicală la spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.

"Amândoi au o stare generală bună, vor fi externaţi după două teste consecutive negative. În cazul celui de-al treilea membru al familiei, respectiv mama, rezultatele analizelor au fost negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul DSP Hunedoara", se arată în comunicat.

În cursul zilei de marţi, un copil de 6 ani şi jumătate, aflat în autoizolare, împreună cu mama sa, după ce s-au întors din Italia, pe 26 februarie, a prezentat febră şi durere la nivelul faringelui. Mama şi fiul au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Deva unde au fost internaţi în secţia de Boli Infecţioase, într-un salon izolat. Celor doi li s-au prelevat probe ce vor fi analizate la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara.

În judeţul Hunedoara erau izolate la domiciliu, marţi seara, 142 persoane şi niciuna în carantină.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 505

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 661

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 834

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 678

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 814

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 787

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 975

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 817

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 726

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 954

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 755

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 735

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 752

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1052

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1083