IGSU Incendiu de proporții în Dâmbovița! Mii de intervenții în 24 de ore

Sursă: IGSU
  • În ultimele 24 de ore, la nivel național, salvatorii au acționat pentru gestionarea a 1.716 situații de urgență. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate pentru acordarea de prim ajutor, 1.331 de persoane fiind asistate medical.
 
În conformitate cu un comunicat de presă trimis din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 92 incendii, precum și în alte 304 intervenții destinate protecției comunităților și a bunurilor acestora.
 
De asemenea, în perioada de referință, echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate să intervină în 4 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
 
Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 9 de persoane aflate în dificultate.
 
De asemenea, în aceste 24 de ore, au fost transmise 84 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 28 privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele:
  • Argeș
  • Brașov
  • Buzău
  • Bihor
  • Covasna
  • Harghita
  • Mureș
  • Piatra Neamț
  • Prahova
  • Vâlcea
  • Vrancea
 
Au fost trimise 55 de avertizări privind fenomenele hidrometeorologice/meteorologice periculoase în județele:
  • Arad
  • Argeș
  • Brașov
  • Bacău
  • Bihor
  • Bistrița-Năsăud
  • Covasna
  • Cluj-Napoca
  • Caraș-Severin
  • Dolj
  • Dâmbovița
  • Gorj
  • Harghita
  • Hunedoara,
  • Iași
  • Maramureș
  • Mehedinți
  • Olt
  • Prahova
  • Suceava
  • Satu Mare
  • Timișoara
 
De asemenea, un mesaj a fost transmis privind producerea unui incendiu cu degajări mari de fum în județul Dâmbovița.
 
Concomitent cu misiunile desfășurate pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, peste 3.400 pompieri militari, cu peste 2.800 de mijloace tehnice, au fost la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice prognozate pentru această perioadă. Astfel, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 35 de localități din 18 județe:
  • Alba-Iulia
  • Arad
  • Bacău
  • Brașov
  • Caraș-Severin
  • Cluj-Napoca
  • Dâmbovița
  • Dolj
  • Gorj
  • Harghita
  • Hunedoara
  • Iași
  • Mehedinți
  • Olt
  • Prahova
  • Satu Mare
  • Suceava
  • Teleorman
S-a intervenit pentru evacuarea apei în 8 case, 81 curți, o anexă gospodărească, 29 beciuri/subsoluri, precum și pentru degajarea a 11 copaci căzuți pe carosabil, fiind avariate două autoturisme și două imobile.
 
În continuare, echipajele operative ale inspectoratelor pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, la solicitările de sprijin primite din partea autorităților și cetățenilor. Evoluția situațiilor de urgență va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns, a mai precizat sursa citată.

Citește și:


Viituri în România: Zeci de curți au fost inundate în ultimele 24 de ore! Iată județele afectate

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor

17 May 2024 161

IGSUBilanțul misiunilor

15 May 2024 237

Tulcea Campania „Detector pentru viață”, ajunsă la final (FOTO)

14 May 2024 341

IGSUBilanțul misiunilor

14 May 2024 215

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 279

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 453

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 263

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 246

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 250

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 265

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 547

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 281

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 727

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 295

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 261