IGSUBilanțul misiunilor zilnice

BULETIN DE PRESĂ
din 23 aprilie
 
Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore
 
Echipajele de salvatori au avut o zi intensă ieri (22.04.2024), asigurând intervenția la peste 1.400 situații de urgență în întreaga țară. În acest timp, cele mai multe misiuni au avut loc în zona București – Ilfov (384), urmată de județele Dâmbovița (169), Cluj (149) și Mureș (133).
 
În această perioadă, colegii noștri au intervenit în 162 de situații pentru salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, precum și în alte situații de urgență care puteau pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 37 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării.
 
Concomitent cu misiunile de protejare a comunităților și cele de stingere, echipajele SMURD au răspuns la peste 1.200 de solicitări, în urma cărora 1.243 de persoane au primit asistență medicală de urgență.
 
În perioada analizată, datorită răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, 10 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
 
Pentru protecția populației, în cursul zilei de ieri, prin intermediul sistemului RO-ALERT, au fost transmise 4 mesaje de avertizare, semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș (1), Buzău (1) și Covasna (2).
 

Învățați cum să reacționați în situații de urgență și asigurați-vă că sunteți pregătiți să gestionați orice situație neprevăzută!
 
Accesați noua variantă a platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență, pentru a obține mai multe informații cu privire la modul de comportare în diverse tipuri de risc 👉 https://fiipregatit.ro.

 
De asemenea, descărcați, gratuit, aplicația pentru mobil DSU din App Store sau Google Play, pentru a accesa informații extrem de utile pentru protecția individuală și colectivă.
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Apr 2024 295

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

28 Mar 2024 338

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 296

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

18 Mar 2024 358

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

12 Mar 2024 372

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

08 Mar 2024 330

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

07 Mar 2024 297

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Mar 2024 278

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

01 Mar 2024 416

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Feb 2024 396

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

21 Feb 2024 381

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

16 Feb 2024 404

IGSUBilanțul misiunilor

14 Feb 2024 390

IGSUBilanțul misiunilor

26 Jan 2024 404

IGSUBilanțul misiunilor

16 Jan 2024 391