IGSUBilanțul misiunilor zilnice

BULETIN DE PRESĂ
din 05 aprilie
 
Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore
 
Ziua de ieri (04.04.2024) a fost una solicitantă pentru echipajele operative din întreaga țară. Astfel, la nivel național, pompierii salvatori au răspuns cu promptitudine la peste 1.500 solicitări de urgență.
 
Aceste misiuni cumulează 96 de incendii, 1.292 cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, 11 accidente rutiere grave, precum și alte 191 situații derulate în sprijinul comunităților și bunurilor acestora.
 
Din totalul incendiilor înregistrate, 48 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră), suprafața de teren afectată fiind de peste 370 ha teren.
 
Totodată, pe timpul misiunilor desfășurate în perioada analizată, datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative, 17 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
 
Pentru protecția comunităților, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, 3 dintre acestea semnalând prezența animalelor sălbatice (urși) în județele Harghita și Vrancea și 1 dispariția unui minor în județul Argeș.
 
***
 

Aflați cum să reacționați în caz de necesitate și fiți prevăzători pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro
 
Descărcați aplicația DSU care oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență. Aceasta poate fi obținută, gratuit, din App Store sau Google Play.
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 224

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

28 Mar 2024 330

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 290

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

18 Mar 2024 351

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

12 Mar 2024 363

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

08 Mar 2024 325

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

07 Mar 2024 291

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Mar 2024 272

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

01 Mar 2024 404

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Feb 2024 390

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

21 Feb 2024 375

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

16 Feb 2024 396

IGSUBilanțul misiunilor

14 Feb 2024 386

IGSUBilanțul misiunilor

26 Jan 2024 396

IGSUBilanțul misiunilor

16 Jan 2024 386