IGSUBilanțul misiunilor zilnice

BULETIN DE PRESĂ
Nr. din 28 martie
 
25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore
 
În data de 27 martie 2024, pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor peste 1.500 situații de urgență, înregistrate la nivel național. Astfel, din totalul intervențiilor, 1.241 cazuri au fost gestionate de echipajele SMURD, în urma cărora 1.243 persoane au fost asistate medical.
 
Concomitent, colegii noștri au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 133 incendii, 74 dintre acestea au fost înregistrate la arderi de vegetație, suprafața de teren afectată fiind de peste 160 ha.
 
Totodată, salvatorii au gestionat 186 misiuni pentru protecția comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate 25 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
 
De asemenea, în decursul zilei de ieri, au fost transmise 6 mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 5 mesaje privind prezența animalelor sălbatice în județele Argeș, Mureș și Harghita și 1 mesaj privind dispariția unui minor în județul Argeș.
 
În continuare, salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea noii variante a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play.
 

Împreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență!
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 216

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Apr 2024 280

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 284

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

18 Mar 2024 347

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

12 Mar 2024 358

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

08 Mar 2024 323

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

07 Mar 2024 286

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

05 Mar 2024 267

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

01 Mar 2024 398

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Feb 2024 384

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

21 Feb 2024 372

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

16 Feb 2024 391

IGSUBilanțul misiunilor

14 Feb 2024 383

IGSUBilanțul misiunilor

26 Jan 2024 388

IGSUBilanțul misiunilor

16 Jan 2024 382