Îmbrăcăminte și rechizite pentru elevii din familii defavorizate. Aproape 100.000 de elevi au primit ajutor de la Ministerul Investițiilor

Tichete sociale
  • Cei 97.888 de preșcolari și elevi eligibili din familii defavorizate care dețineau carduri din anul școlar precedent vor putea utiliza ajutorul de 500 de lei în cursul acestei săptămâni, pentru achiziția de îmbrăcăminte și rechizite.
  • Cardurile pentru noii beneficiari vor fi emise și încărcate în cursul lunii octombrie

 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat pe 19 septembrie sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru 97.888 de beneficiari cu carduri deja existente, preșcolari și elevi din familii defavorizate.  Astfel, începând de pe data de 20 septembrie, sprijinul de 500 de lei a ajuns pe cardurile realizate special pentru acest program.

Sfarsitl primului paragraf

Suma totală virată pe 19 septembrie beneficiarilor este de 48,9 milioane lei.

 

„Pentru copiii din medii defavorizate, accesul la educație este esențial pentru a se putea încadra, ca adulți, pe piața muncii, însă de cele mai multe ori condițiile materiale în care trăiesc îi expun riscului de abandon școlar. Ajutorul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat preșcolarilor și elevilor vulnerabili și în acest an școlar reprezintă, pentru mulți dintre ei, șansa de a merge în continuare la școală. Mă bucur că am reușit să facem astăzi plățile pentru aproape 100.000 de elevi, care vor putea utiliza sprijinul în cursul acestei săptămâni. În anul școlar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

 

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:

– Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

– Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

 

Cardurile pentru beneficiarii deveniți eligibili începând din acest an școlar vor fi emise și distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie.

 

272 milioane de lei, oferiți în doi ani școlari

 

Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se vor acorda în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei, pentru aproximativ 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate. Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere. În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru aproximativ 245.000 de beneficiari.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Etapa națională a Olimpiadei de dezbateri academice organizată în premieră la Constanța

10 May 2024 226

Artver Center SRL a încheiat contracte în valoare de peste 30.000 de euro cu Primăria Medgidia. Vezi pentru ce (DOCUMENTE)

09 May 2024 389

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 333

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

08 May 2024 477

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 1008

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 615

Elevi ai Colegiului Național Militar Constanța au participat la evenimentul organizat de Divizia 2 Infanterie „Getica", în garnizoana Buzău (FOTO)

30 Apr 2024 356

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 489

Investiție de peste 500.000 de lei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța. Ce vrea să cumpere unitatea de învățământ (DOCUMENT)

28 Apr 2024 461

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 469

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 290

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 581

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 640

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 450

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 407