În Constanța Societăți ce se ocupau cu comerțul de material lemnos, amendate. Iată pentru ce

Sursa foto: IPJ Constanța



 
  • La data de 2 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Constanța, au desfășurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, potrivit IPJ Constanța.
 
În cadrul activităților derulate, au fost verificate depozitele a două societăți comerciale din municipiul Constanța, având ca obiect de activitate comerțul cu material lemnos.
 

„În cazul ambelor societăți comerciale au fost constatate diferențe între stocul scriptic și cel faptic.
 

Astfel, unul dintre operatorii economici a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 13 m.c. de cherestea, în valoare de 11.255 de lei”, spun polițiștii.

 
Totodată, cea de-a doua societate comercială a fost sancționat contravențional cu suma de 9.000 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 26 m.c. de material de lemn de foc, în valoare de 7.197 de lei.
 
Citește și
Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Birou de informare și asistență juridică pentru societăți în cadrul CCINA Constanța

29 May 2019 1920