In Memoriam. Emilian ANDREI, redactor șef ZIUA de Constanța „Nu fiți triști, Nea Andrei n-a murit! El va trăi veșnic în inimile noastre, atât timp cât vor bate!“

Nu fiți triști, Nea Andrei n-a murit! El va trăi veșnic în inimile noastre, atât timp cât vor bate.

Pe Domnul Andrei l-am cunoscut în 2007, când am intrat în familia Ziua de Constanța. Spun familie pentru că așa m-am simțit în redacție, ca într-o familie. Iar Nea Andrei, era vatra redacției, focul acela sacru care dă căldură unui cămin și adună familia laolaltă. Eu îi spuneam Domnul Andrei, și nu pentru că nu mă simțeam apropiată de el, dimpotrivă, pentru că simțeam să îi arăt respectul cuvenit. Nea Andrei îi spuneau colegii mai vechi, cu toții îl iubeam și îl respectam în aceeași măsură. Pentru că pe Nea Andrei ori îl îndrăgeai și îi rămâneai alături în redacția pe care el o patrona, ori nu puteai să ți-l apropii, dacă nu erai corect și muncitor.

Este cu siguranță sfârșitul unei ere pentru Redacția Ziua de Constanța! O eră frumoasă, spectaculoasă aș putea spune. Ce va urma va fi poate mai frumos, cine știe, dar cu siguranță greu de egalat. Și asta pentru că Domnul Andrei a fost mereu cel care stătea de veghe, un șef de redacție și un ziarist neobosit, veșnic tânăr în spirit și în gândire, căruia nu îi scăpa nimic, într-o perpetuă căutare a știrilor exclusive - pietre prețioase greu de dibuit în vacarmul mediatic de astăzi, pe care el le punea zilnic pe tiara Ziua de Constanța.

Domnul Andrei a fost un om și un ziarist cum nu am mai întâlnit și cum nu cred că voi mai întâlni vreodată. Un jurnalist de talie - nu locală sau regională - națională. Și asta pentru că multe dintre subiectele apărute, mai ales cele din investigațiile marca Ziua de Constanța, au fost preluate la nivel național și, de asemenea, au constituit punct de plecare pentru anchetele oamenilor legii, anchete în urma cărora mulți dintre răufăcătorii orașului au avut de suferit. Dar nu vă culcați pe o ureche. Este un alt motiv pentru care spun că Nea Andrei nu a murit.

Majoritatea celor care au trecut și au rămas prin redacția Ziua de Constanța au fost discipolii lui, în adevăratul sens al cuvântului. A insuflat din flerul său gazetăresc și din modul său de a urmări știrea - această Fata Morgana pe care noi, ziariștii o alergăm zilnic vrăjiți în căutările noastre și o facem palpabilă pentru cititori - tuturor celor care au rămas să îl urmeze și să facă parte din echipa sa. În plus, avea un stil inconfundabil, un scris pe care l-aș recunoaște dintr-o mie. Cu fraze scurte, la țintă, șfichiuitoare, care te țintuiesc să citești până la capăt, un fel de picătură chinezească ce lasă urme în suflet.

Pe lângă faptul că a fost un ziarist neegalat, Domnul Andrei a fost un OM, care, chiar și după ce am plecat, m-a făcut să mă simt parte din familie. Am vorbit cu el mereu de sărbători sau de zilele noastre de naștere, dar fără să-l mai fi văzut recent, în ultima perioadă. Și regret nespus.

Adio, Nea Andrei! Te păstrez în inimă.
 
Manuela MOLDOVEANU

Nuntă mare Manuela şi Marius au primit taina cununiei (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța Sold-out la spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, montat de regizorul Andrei Șerban (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 877

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 919

In Memoriam! Emilian Andrei ar fi împlinit astăzi 72 de ani! Acum ne veghează pe toți de undeva... de sus

04 Feb 2024 826

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2023

04 Oct 2023 1043

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 septembrie 2023

20 Sep 2023 1246

Doi ani de la ziua care a îndoliat redacția ZIUA de Constanța! Odihnește-te în pace, nea Andrei!

20 Aug 2023 1129

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 mai 2023

17 May 2023 1697

Avere și interese Cine este polițistul local implicat în incidentul la care a luat parte președintele CJC, Mihai Lupu (DOCUMENTE)

04 Apr 2023 2753

In memoriam Emilian Andrei ar fi împlinit astăzi 71 de ani. Ne e dor...și doare

04 Feb 2023 1696

Un an de când Emilian Andrei ne-a părăsit. 20 august 2021, ziua care a îndoliat redacția ZIUA de Constanța

20 Aug 2022 1435

In memoriam Emilian Andrei ar fi împlinit astăzi 70 de ani. Ne lovește un dor imens

04 Feb 2022 2453

Verdict final în cazul celor 120 de polițiști locali din Constanța care au încercat să anuleze o decizie a lui Decebal Făgădău

24 Nov 2021 3095

Cumnatul Otiliei Brăiloiu și asociatul acestuia s-au retras din Grand Trust Services SRL

04 Sep 2021 2412

Mesajul de condoleanțe al însărcinatului cu afaceri David Muniz din cadrul Ambasadei SUA, la aflarea veștii trecerii în neființă a redactorului-șef Emilian Andrei

03 Sep 2021 1888

Editorial Ziua cea mai grea!

23 Aug 2021 5059