Începe un nou an școlar! Sfaturi utile pentru părinți și elevi

  • Înainte de a lua decizia de cumpărare, părinții trebuie să examineze cu atenție produsele textile.

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), a publicat pe pagina sa de facebook o serie de sfaturi utile pentru achiziționarea rechizitelor, uniformelor școlare și a altor produse textile necesare școlarilor:

„Foarte important este să achiziționați, atât produsele textile, cât și rechizitele numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care veți avea nevoie în cazul depunerii unei reclamații“, spune Paul Anghel. 


Înainte de a lua decizia de cumpărare, părinții trebuie să examineze cu atenție produsele textile, după cum urmează:

să acorde o atenție deosebită la achiziționarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preț este exagerat de mic în raport cu prețul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute;

eticheta oricărui produs trebuie să menționeze compoziția fibroasă a acestuia, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are și căptușeală, compoziția acesteia tebuie precizată în mod expres;

 orice produs textil trebuie să aibă instrucțiunile de întreținere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului;

instrucțiunile de întreținere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curățare chimică și uscare în mașina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat);

la îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcționale și centurilor de înnodat sau eșarfelor cu nod nu trebuie să conțină ornamente tridimensionale sau noduri și trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiția să nu determine apariția riscului de a se agăța;

dispozitivele de blocare nu trebuie utilizate decât pe cordoanele glisante fără capete libere sau pe cordoane decorative;

la îmbrăcămintea pentru copii mari și tineri (cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani), cordoanele funcționale și găicile de ajustare nu trebuie să aibă o lungime mai mare de 75 mm la fiecare capăt și nu trebuie realizate din materiale elastice, cu excepția bretelelor de umăr și a bretelei de susținere în jurul gâtului;

lungimea cordoanelor decorative nu trebuie să depășească 75 mm la fiecare capăt, inclusiv orice accesoriu cum ar fi un dispozitiv de blocare și că acele cordoane decorative nu trebuie realizate din cordoane elastice;


 îmbrăcămintea pentru copii mari și tineri, cu bretea de susținere în jurul gâtului, trebuie realizată fără capete libere în zona glugii și a gâtului.

Acordați atenție simbolurilor de pe etichetă referitor la procedeele de curățare a hainei. De exemplu, dacă eticheta indică o curățare chimică, este mai bine să refuzați astfel de haine pentru copil, deoarece substanțele chimice utilizate pentru curățarea produsului pot fi dăunătoare pentru sănătatea elevului.

Uniformele școlare din materiale ca bumbacul și inul sunt cele mai recomandate pentru toamnă și primăvară, lână și cașmir pentru anotimpul de iarnă. Forma cu conținutul de fibre sintetice poate fi mai ieftină - este unicul avantaj pe care îl prezintă. Fibrele sintetice nu permit pielea să respire, ca urmare se încalcă schimbul termic și copilul începe să transpire, ceea ce poate duce la hipotermie și apariția răcelii.

 Mai mult ca atât, fibrele sintetice pot duce la alergii, deoarece sinteticele atrag praf, murdărie și diverse microorganisme care afectează mucusul copilului și pot provoca erupții. Sinteticul contribuie, de asemenea, la acumularea de electricitate statică, care afectează sistemul nervos al copilului, provocând iritații și oboseală rapidă.

 Îmbrăcăminte școlară nu trebuie să emită un miros înțepător. Prezența unui miros neplăcut poate indica conținutul de substanțe chimice dăunătoare sau chiar periculoase folosite la vopsirea țesăturilor.
Atenție, de asemenea, și la rechizite

Rechizitele școlare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete și cărți) și ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoțite de elemente de identificare și caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor și adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziție sau instrucțiuni de întreținere, după caz.

În urma acțiunilor de control desfășurate în anii trecuți comisarii #ANPC au identificat la comercializare produse neconforme, după cum urmează:

- rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare;

- uniforme școlare fără etichete de produs care să conțină principalele elemente de identificare și caracterizare (lipsa compoziție fibroasă și instrucțiuni de întreținere);


- ghiozdane școlare fără etichete care să conțină principalele elemente de identificare și caracterizare;

- seturi de markere colorate având data durabilității minimale depășită;

-acuarele fără documente de calitate, blocuri de desen la care s-a constatat că nu respectau condițiile declarate în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conținea 10 file/A4 albe si 1 fila roz, caiete de matematică la care s-a constatat că nu respectau condițiile declarate, în sensul ca pe copertă se declara că au 96 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca produsul conținea 85 file/A4.

Citește și:

Editorial!În mai puțin de trei săptămâni începe un nou an școlar! Când sunt programate vacanțele elevilor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 476

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 521

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 680

Cum să fii în siguranță când faci cumpărături online. Ghidul ANPC

18 Feb 2024 740

Cum să alegi cadouri sigure și autentice de Sf. Valentin și Dragobete. Sfaturile Directorului ANPC

11 Feb 2024 715

Avertisment pentru părinți de Moș Nicolae! Cadouri care pot reprezenta un pericol

03 Dec 2023 856

ANPC Lukoil Ciolpani, sancționată cu amendă aspră și oprirea temporară. Ce nereguli s-au depistat

17 Nov 2023 1056

Directorul general al ANPC „Cumpărați produse alimentare de post numai din locuri amenajate și autorizate“

14 Nov 2023 859

Recomandări pentru Black Friday. Iată ce trebuie să știm

03 Nov 2023 1014

Reduceri de prețuri în această perioadă. Sfaturile ANPC pentru românii care fac cumpărături

17 Aug 2023 831

Comisar ANPC agresat fizic și verbal în timpul unui control la un operator economic (VIDEO)

02 Aug 2023 1117

Paul Anghel, ANPC „Canalul care face legătura dintre Siutghiol și Lacul Tăbăcăriei din Satul de Vacanța-Mamaia, focar de infecție“ (VIDEO)

21 Jul 2023 1434

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul 9 Culme (FOTO+VIDEO)

13 Jun 2023 1989

LIVE Comandamentul Litoral 2023, lansat de ANPC (FOTO+VIDEO)

12 Jun 2023 2067

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 mai 2023

24 May 2023 1313