Incident într-o familie din Argeș Bărbat acuzat de tâlhărie și agresiune împotriva propriei mame

foto: pexels În seara zilei de 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală, în cadrul căreia un bărbat din localitatea Moșoaia ar fi sustras, prin amenințarea cu un cuțit, un lănțișor din metal prețios, mamei sale.

Potrivit IPJ Argeș, la fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, care l-au depistat pe cel în cauză, bărbat de 49 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate, stabilind că cele sesizate se confirmă.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, tâlhărie calificată și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi amenințat-o cu un cuțit pe mama sa, împrejurare în care i-a sustras un lănțișor din aur de aproximativ 30 de grame, iar ulterior ar fi agresat-o pe aceasta și ar fi distrus un obiect de mobilier din locuință. 

Pe parcursul cercetărilor desfășurate de polițiști, bijuteria a fost recuperată și restituită persoanei vătămate, a mai punctat sursa citată.

După administrarea probatoriului, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de 21 octombrie, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.


Citește și:

Agresată fizic de concubin. Cazul unei femei care s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 441

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 498

Termoficare Constanța Mai mulți consumatori au rămas fără apă caldă la robinete. Lista completă

19 Apr 2024 615

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 474

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5549

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 524

Constanța Halterofilii, pe podium și la competițiile de la Bascov (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 575

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1017

CSM Constanța Voleibalistele au trecut de FC Argeș în minimum de seturi (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Mar 2024 918

Avarie Termoficare Constanța în zona Tomis Nord! Mai mulți abonați au rămas fără căldură și apă caldă

05 Mar 2024 794

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ie de Argeș”

04 Mar 2024 490

Loteria Română Primul câștig de categoria I obtinut în acest an la Loto 6/49, la extragerea de astăzi, 25 februarie

25 Feb 2024 1337

Muzeul de Artă Populară Constanța Marama din Muscel, piesă din costumul popular argeșean-exponatul săptămânii

19 Feb 2024 687

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1051

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevii

08 Feb 2024 456