Informare meteo de caniculă în mai multe zone din țară, printre care și Dobrogea. Sfaturi utile de la polițiștii Infotrafic pentru șoferi

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române vă informează că, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, disconfortul termic va fi în creștere în regiunile sudice și estice, fiind caniculă, miercuri și joi (5 și 6 iulie), în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.

În acest context polițiștii le recomandă conducătorilor de autovehicule:
  • să evite pe cât posibil călătoriile în perioadele caniculare, în special persoanele în vârstă, sau cele care au probleme cardiace sau de altă natură medicală;
  • să folosească sistemele de climatizare;
  • să nu conducă dacă sunt obosiți;
  • să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald;
  • să conștientizeze faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic și să manifeste atenție sporită.

Circulați cu atenție, dați dovadă de calm și de respect în trafic și nu neglijați pauzele în conducere.

Citește și: 

Vreme la extreme în România! După furtună și ploaie, revine canicula! Județul Constanța, sub cod galben de vreme rea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța, despre vremea caniculară de pe litoral. Care sunt recomandările autorităților

28 Aug 2023 911

Caniculă și disconfort termic la Constanța. Recomandări din partea autorităților

25 Aug 2023 803

Cod galben de caniculă la Constanța! Recomandări pentru a putea face față temperaturilor foarte ridicate

21 Aug 2023 887

UPDATE Cod galben de ploaie și furtună în județul Constanța. Lista localităților vizate de atenționarea meteo (VIDEO)

21 Aug 2023 17269

Cod galben de caniculă la Constanța! Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade

20 Aug 2023 865

Două zile de foc în toată țara! Temperaturile maxime pot ajunge până la 37 de grade în sud-estul țării

19 Aug 2023 780

Fierbe Constanța! Temperaturile resimțite la prânz, de aproape 40 de grade Celsius în Dobrogea

06 Aug 2023 1634

Meteo Constanța Cum va fi vremea la finalul acestei săptămâni

03 Aug 2023 1012

Canicula revine la Constanța. Recomandări pentru populație

03 Aug 2023 790

Vreme la extreme pe litoral Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină, dar și caniculă

02 Aug 2023 1102

Județul Constanța, sub Coduri portocaliu, roșu și galben! Recomandări pentru populație

26 Jul 2023 5150

Trenurile din Constanța vor circula în condiții speciale! Temperatura la nivelul șinelor trece de 50 de grade

25 Jul 2023 742

Situația intervențiilor în iulie 2023 În România, sute de mii de persoane au fost resuscitate de urgență din cauza caniculei

25 Jul 2023 738

Constanța Sute de persoane au cerut ajutorul Ambulanței din cauza caniculei în ultimele zile

25 Jul 2023 895

Atenționare meteo! Cod Portocaliu de caniculă la Constanța! Recomandări pentru zilele caniculare

22 Jul 2023 1146