Intervenție a salvamontiștilor Tânără din Germania, grav rănită într-un accident cu ATV-ul, în Apuseni


O tânără din Germania a suferit multiple traumatisme după ce s-a răsturnat cu un ATV într-o râpă, fiind surprinsă sub acesta, într-o zonă greu accesibilă de pe raza comunei Arieşeni, în Munţii Apuseni, au informat, vineri, reprezentanţi ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba, relatează agerpres.ro. 

Potrivit lui Claudiu Costea, în urma unei alarmări primite prin sistemul naţional de urgenţă 112, salvatorii montani din cadrul Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspo Alba au intervenit ca echipă de prim răspuns pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea dintr-o zonă greu accesibilă a unei tinere în vârstă de 19 ani, de cetăţenie germană.

"Aceasta a suferit multiple traumatisme în urma unui accident cu ATV-ul, răsturnându-se cu acesta într-o râpă. Evenimentul a avut loc pe raza comunei Arieşeni, în satul Bubeşti, pe un drum comunal. Intervenţia a fost dificilă deoarece ningea abundent, iar accidentata se afla la circa 15 metri sub drum pe un teren foarte înclinat. Victima acuza dureri în zona toracelui, menţionând că în timpul căderii a fost surprinsă sub ATV", a transmis Claudiu Costea.

Salvamontistul a adăugat că, după izolarea termică a victimei şi stabilizarea acesteia, "extracţia s-a efectuat pe abrupt", unde apoi fata a fost predată unui echipaj SMURD şi transportată la UPU.

La locul incidentului au mai intervenit şi organele de poliţie şi Jandarmerie, a mai precizat Claudiu Costea. 


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 926

Salvamont Argeș Patru turiști au rămas blocați pe Muchia Arpăşelului din Munţii Făgăraş

14 Aug 2023 731

30 de persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore. Șase, transportate la spital

01 May 2023 845

53 de persoane salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

24 Jan 2023 1005

Noi absolvenți ai cursurilor organizate și desfășurate de Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență al ISU "Dobrogea" (GALERIE FOTO)

27 Aug 2022 1095

A fost găsit un bărbat mort într-o pădure din Argeș

21 Jul 2022 1093

Alertă în Suceava! Aproximativ 50 de persoane, blocate în telescaunul din Vatra Dornei (GALERIE FOTO)

24 Apr 2022 1717

Intervenție dificilă pentru Salvamont Un tânăr de 18 ani a căzut peste 100 de metri pe Valea Caraimanului (GALERIE FOTO)

16 Apr 2022 1609

Salvamont Intervenție dificilă în masivul Făgăraș. O persoană are fractură de picior

09 Apr 2022 1267

Neamț Intervenție în Ceahlău pentru recuperarea unor tineri blocaţi într-o zonă cu risc mare de avalanşă

16 Feb 2022 1523

UPDATE Un copil de doar 6 ani a căzut din telescaun, în Poiana Braşov. Anunțul IPJ Brașov

12 Jan 2022 1890

Adolescent căzut de pe ATV într-o râpă, scos de salvamontiștii din Bușteni. A suferit o fractură gravă

26 Dec 2021 1839

Românul dat dispărut sâmbăta trecută în zona munților Lessini, a fot găsit mort de salvamontiștii din Verona

01 Dec 2021 1261

Update Hunedoara Turiștii rătăciți în Retezatul Mic au fost găsiți. "Erau îngheţaţi de frig şi epuizaţi“

29 Nov 2021 1453

Bărbat de 70 de ani din Constanța salvat de salvamontiști din masivul Parâng, după o acțiune de peste 11 ore

16 Aug 2020 2091