Investiție de aproape două milioane de lei pentru infrastructura educațională, socială și medicală

Sursa foto: Facebook MDLPA

Cseke Atilla, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat trei contracte noi de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 1.952.302,99 de lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
 
Potrivit sursei, această sumă va fi investită în infrastructura educațională, socială și medicală.
 
Astfel, 982.571,52 de lei vor fi investiți pentru transformarea unui imobil din municipiul Lugoj în grădiniță.
 
Alte două proiecte vizează înființarea unui centru comunitar integrat în comunele:
  • Romuli (jud. Bistrița-Năsăud) - 484.973,68 lei;
  • Stănița (jud. Neamț) – 484.757,79 lei.
 

„Înființarea acestor centre comunitare integrate va conduce la îmbunătățirea accesului populației și, în special, al grupurilor vulnerabile la infrastructura medicală, precum și la servicii sociale și educaționale de calitate, în vederea promovării incluziunii sociale și a combaterii sărăciei”, transmite Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

 
Citește și:
MDLPA La nivelul județului Constanța este vizată derularea a opt proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și blocurilor

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cseke Attila „Am semnat contracte de peste 16 miliarde de lei prin programul Anghel Saligny”

14 Jun 2023 969

Alte 30 de proiecte incluse în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Vizată și Tulcea (DOCUMENTE)

20 Mar 2023 1211

Muzeul de Artă ”Lucian Grigorescu” din Municipiul Medgidia, reabilitat prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (DOCUMENTE)

01 Mar 2023 1321

Au fost semnate noi contracte ce fac parte din Valul Renovării și Fondul Local. Vor fi investiții și în județele Constanța și Tulcea

31 Jan 2023 1197

MDLPA 120 de contracte finanțate prin PNRR, semnate de Cseke Atilla. Nouă dintre ele vizează lucrări în județul Constanța

17 Jan 2023 1353

Ministerul Dezvoltării Care e suma virată pentru decontarea facturilor la 15 obiective finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“

13 Jan 2023 1097

Proiecte pentru asfaltarea drumurilor din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Valoarea lor este de aproape 10 milioane de lei

12 Jan 2023 1218

MDLPA La nivelul județului Constanța este vizată derularea a opt proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și blocurilor

10 Jan 2023 1731

Ministerul Dezvoltării Au fost semnate contracte pentru asigurarea infrastructurii transportului verde de peste 400.000 de lei. Proiecte desfășurate și în Constanța și Tulcea

09 Jan 2023 986

Noi contracte pentru dezvoltarea transportului verde, în valoare de peste 300 de milioane de lei, au fost semnate. Constanța și Tulcea, printre județele unde se desfășoară proiectele

30 Dec 2022 1047

Ministerul Dezvoltării Noi contracte finanțate prin componenta C5 – Valul Renovării din PNRR, semnate de ministrul Cseke Atilla (DOCUMENT)

29 Dec 2022 1213

Ministerul Dezvoltării Șapte creșe, printre care și una din județul Constanța, vor primi finanțare pentru dotări eficiente energetic

29 Dec 2022 1034

Cseke Atilla a semnat 60 de contracte în valoare de peste 500 de milioane de lei pentru construirea de locuințe eficiente energetic. În județul Constanța există șase proiecte

20 Dec 2022 1299

Cseke Atilla a anunțat că bugetul pentru amenajarea traseelor cicloturistice a fost accesat în întregime

12 Dec 2022 982

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Am finalizat lista proiectelor depuse în primul apel pentru Valul Renovării din PNRR“

23 Nov 2022 1001