Investiție în Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Iată cine va investi

  • În cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27), Presedintele US Exim Bank, Reta Jo Lewis, a anunțat emiterea a două scrisori de interes pentru finanțarea serviciilor tehnice de pre-proiect furnizate de SUA pentru Unitățile 3 și 4 ale Nuclearelectrica
  •  Cu ocazia reunirii liderilor mondiali și oficialilor guvernamentali la Sharm El-Sheikh pentru a aborda problema schimbărilor climatice, trimisul prezidențial special al SUA pentru climă, John Kerry, președintele României, Klaus Iohannis, și ministrul român al energiei, Virgil Popescu, au participat la lansarea anunțului la Pavilionul SUA

În cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27), US Exim Bank a anunțat emiterea a două scrisori de interes pentru finanțarea serviciilor tehnice de pre-proiect furnizate de SUA în legătură cu proiectul Unitățile 3 și 4 de la Cernavoda, dezvoltat de filiala Societății Naționale Nuclearelectrica S.A.
 

Pe baza informațiilor preliminare prezentate, EXIM va putea lua în considerare finanțarea până la 50 000 000,00 USD din contractul de export al SUA pentru servicii tehnice de pre-proiect ca parte a programului Engineering Multiplier Program (EMP) și până la 3 miliarde USD din contractul de export al SUA pentru servicii de inginerie și de management de proiect pentru contractul de finalizare a Unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda.
 

România are un parteneriat îndelungat și de încredere cu SUA în domeniul nuclear, încheiat în octombrie 2020, prin Acordul interguvernamental (IGA) România – SUA în domeniul energiei nucleare, care a fost ratificat și de Parlamentul României, conform Legii nr. 200/2021. Scrisorile de intenție ale US Exim urmează Memorandumului de Înțelegere (MOU) semnat în octombrie 2020, prin care US Exim Bank și-a exprimat interesul de a finanța proiecte majore de investiții în domeniul energiei în România, inclusiv în domeniul nuclear, însumând o valoare totală de 7 miliarde de dolari.
 

Scrisorile de interes ale US Exim Bank reconfirma parteneriatul pe termen lung dintre SUA și România în domeniul sectorului nuclear, sprijinind dezvoltarea Unităților 3 și 4 la timp pentru a atinge obiectivele de clima si securitate energetica ale României.
 

În condițiile în care Nuclearelectrica s-a angajat să finalizeze la cele mai înalte standarde de siguranță și excelență Unitățile 3 și 4 și să demonstreze încă o dată capacitatea și poziția de lider a României în domeniul nuclear, calitatea produselor și serviciilor americane va aduce un plus de valoare și ne va sprijini în atingerea obiectivelor.
 

Nuclearelectrica salută și apreciază eforturile echipei U.S. Exim Bank, sprijinul acordat de Statele Unite ale Americii, la cel mai înalt nivel, al domnului Președinte, Joe Biden, al trimisului prezidențial special al SUA pentru climă John Kerry, al Guvernului SUA, al Departamentului de Stat al SUA, al Departamentului de Energie al SUA, precum și sprijinul acordat de Președinția României, Guvernul și Parlamentul României pentru dezvoltarea programului nuclear românesc.

 

Etapele de dezvoltare a proiectului Unităților 3 și 4

Aprobată în aprilie 2021 de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Nuclearelectrica, Strategia de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CANDU de la Centrala Nucleară Cernavoda este implementată în trei etape, în conformitate cu experiența internațională în construcția de centrale nucleare.

Etapa 1, cea actuală, demarată la sfârșitul anului 2021, reprezintă etapa pregătitoare, inițiată prin capitalizarea și operaționalizarea companiei de proiect, Energonuclear S.A. Această etapă va dura până la 24 de luni, timp în care se va pregăti/actualiza un set de documentații de inginerie și securitate necesare pentru demararea Proiectului (actualizarea documentelor de bază de licențiere, a ghidurilor de securitate, a modificărilor de proiect legate de securitate nucleara, reevaluarea structurilor civile existente etc.), necesare pentru fundamentarea unei decizii preliminare de investiție.

La 25 noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, membra a Grupului SNC-Lavalin și Autoritatea de proiectare și OEM Candu (producătorul original al tehnologiei Candu) pentru Proiect. În cadrul contractului, CANDU Energy va furniza servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea documentației necesare pentru inițierea Proiectului unităților CANDU 3 și 4.

Etapa 2 a proiectului (Lucrări preliminare) constă în efectuarea lucrărilor preliminare și se estimează că va dura până la 30 de luni. Această etapă va consta în pregătirea ingineriei critice („Limited Notice to Proceed – LNTP”) pentru definirea proiectului, structurarea și contractarea finanțării și convenirea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului, obținerea Licenței de securitate nucleară pentru construcție, reevaluarea fezabilității Proiectului pe baza unor indicatori tehnici și economici actualizați și adoptarea Deciziei finale de investiție (FID), pentru trecerea la Etapa III (Construcție).

Etapa 3 a Proiectului constă în mobilizarea șantierului, începerea lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune și începerea exploatării comerciale a Unității 3 în 2030 și a Unității 4 în 2031.

Pe baza studiului ROMATOM privind capacitatea Industriei Nucleare Românești de a participa la dezvoltarea programului nuclear românesc, se estimează că potențiala participare a Industriei Nucleare Românești, cu referire la bunurile și serviciile identificate în acest studiu, poate fi evaluată la aproximativ 1-1,6 miliarde de euro, ceea ce ar reprezenta între 25% și 40% din valoarea totală a Contractului de Inginerie, Achiziție, Construcție și Management, reprezentând astfel o contribuție semnificativă cu impact major asupra economiei naționale și reindustrializării acesteia. Studiul estimează, de asemenea, că industria locală poate asigura maximum 19.000 de locuri de muncă angajate în dezvoltarea programului nuclear românesc (11.000 de locuri de muncă existente plus 8.000 de locuri de muncă ce pot fi create în cazul în care se primesc comenzi).
 

Despre Nuclearelectrica

 

Compania Națională „Nuclearelectrica” SA este compania națională românească producătoare de energie electrică, termică și combustibil nuclear care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Sucursala CNE (CNE) Cernavoda operează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și se află în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziția unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susținerii proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dezvoltator al litoralului românesc Cezar Lăzărescu și munca arhitectului în Dobrogea

02 Oct 2023 484

Fotbal Axiopolis Cernavodă a făcut scor cu Recolta Gheorghe Doja

01 Oct 2023 1192

Atenție! Acesta este un exercițiu! Exercițiu de simulare a unui accident sever la Centrala Nuclearoelectrica Cernavodă. Iată în ce perioadă

30 Sep 2023 538

RAJA Constanța Avarie pe strada Cochirleni din Cernavodă. Cât durează

29 Sep 2023 421

#DobrogeaDigitală Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Cernavodă - „Temelia i s-a pus în anul 1882“

28 Sep 2023 2084

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Cernavodă! Un șofer beat a lovit două mașini parcate (GALERIE FOTO)

27 Sep 2023 518

IGPR InfotraficTraficul este restricționat dinspre autostrada A2 București-Constanța către Cernavodă

27 Sep 2023 444

Accident rutier la Cernavodă. Mai multe autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

27 Sep 2023 470

#DobrogeaDigitală Despre Cernavodă - „Această biserică, o casă simplă de rugăciuni, construită din nuele de pământ”

26 Sep 2023 1716

IPJ Constanța Amenzi de 6.000 de lei pentru infracțiuni rutiere în Cernavodă

26 Sep 2023 422

Locuri de muncă Constanța Ce angajări se fac la Spitalul Orășenesc Cernavodă

26 Sep 2023 622

Știri Constanța azi Mai multe zone din municipiu și Cernavodă rămân fără curent electric. Iată care sunt acestea

25 Sep 2023 536

Licitații Constanța Societatea Națională Nuclearelectrica SA cumpără echipamente de protecție respiratorie de peste 3,29 de milioane de euro (DOCUMENT)

24 Sep 2023 575

#DobrogeaDigitală Despre Cernavodă - „Biserica“

23 Sep 2023 2159

Fotbal Axiopolis Cernavodă, învinsă de Dunărea Călărași

23 Sep 2023 833