Iohannis, discuții cu președintele Vietnamului. S-a subliniat a subliniat necesitatea valorificării relațiilor economice

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit luni, 22 ianuarie 2024, la Palatul Cotroceni, pe Prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Pham Minh Chinh, cu ocazia vizitei pe care acesta o efectuează în ţara noastră.

Consultările politice de la Bucureşti se înscriu în cadrul cooperării în plan bilateral şi în formatele multilaterale dintre România şi Republica Socialistă Vietnam, cea mai recentă întrevedere între cei doi demnitari având loc în luna septembrie 2023, la New York, în marja segmentului la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Cu prilejul discuţiilor, ambii înalţi oficiali au subliniat importanţa pe care o acordă relaţiei dintre România şi Vietnam, acest stat fiind unul dintre partenerii tradiţionali şi importanţi ai ţării noastre din Asia de Sud-Est, precum şi dezvoltării acesteia, informează Administrația Prezidențială. 

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru consolidarea pe mai departe atât a dialogului la nivel înalt, cât şi a cooperării sectoriale dintre cele două ţări, apreciind că vizita în România a Premierului Pham Minh Chinh reprezintă o nouă oportunitate de impulsionare a dezvoltării relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun.

Preşedintele României a susţinut valorificarea la adevăratul potenţial a relaţiilor economice româno-vietnameze, salutând organizarea, pe fondul vizitei în ţara noastră a demnitarului vietnamez, a unui Forum economic.

De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat interesul pentru dezvoltarea pe mai departe a cooperării bilaterale în domeniul educaţiei, ca parte esenţială pe care se fundamentează dialogul bilateral.

În planul relaţiei cu Uniunea Europeană, Preşedintele României a arătat că ţara noastră susţine extinderea şi diversificarea agendei relaţiei UE-Vietnam, respectiv UE-ASEAN, în vederea consolidării cooperării politice pe teme de interes global, a mai punctat sursa citată. 

În cadrul discuţiilor, au fost abordate şi teme de actualitate de pe agenda internaţională, printre care războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Marea Chinei de Sud, conflictul din Gaza, situaţia generată de atacurile Houthi asupra transportului maritim din Marea Roşie şi combaterea schimbărilor climatice.

În context, Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat măsurile de sprijin multidimensional adoptate de România de la declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. În ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, Preşedintele României a reiterat susţinerea de către ţara noastră a soluţiei celor două state.

La rândul său, Prim-ministrul Pham Minh Chinh a confirmat importanţa pe care autorităţile vietnameze o acordă relaţiilor dintre România şi Vietnam, în baza legăturilor puternice care au marcat cele peste şapte decenii de relaţii diplomatice. Oficialul vietnamez a evidenţiat potenţialul de dezvoltare şi diversificare a domeniilor de cooperare în plan bilateral, pe lângă consolidarea dialogului politic la nivel înalt, evocând oportunităţile de cooperare existente în domeniul economic şi în cel al educaţiei.


Prim-ministrul vietnamez a adresat mulţumiri pentru sprijinul României pe durata deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene, care a fost determinant pentru finalizarea negocierilor acordurilor UE-Vietnam privind comerţul liber şi protecţia investiţiilor.


Citește și:

 Mai mulți magistrați ies la pensie. Iohannis a semnat decretele

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 131

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 537

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1057

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 192

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 445

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 266

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 547

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 900

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 489

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11435

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 459

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 445

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 447

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 552

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1330